COSR si FRH vor infiinta un Centru National Olimpic de Pregatire a Juniorilor in parteneriat cu Primaria Sectorului 1. Edilul Tudorache ia in calcul si modernizarea Complexului Sportiv Floreasca

Federatia Romana de Handbal a anuntat, miercuri, infiintarea primului Centrului National Olimpic de Pregatire a Juniorilor (CNOPJ) la handbal masculin din Bucuresti printr-un parteneriat cu COSR si Primaria Sectorului 1, informeaza AGERPES.

CNOPJ va fi gazduit de Colegiul Tehnic Media din Bucuresti, acolo unde Primaria Sectorului 1 va construi o sala de handbal cu o capacitate de 3.000 de locuri si va moderniza caminele unde vor fi cazati elevii.

Presedintele FRH, Alexandru Dedu, a declarat, miercuri, intr-o conferinta de presa, ca strategia institutiei pe care o conduce este aceea de a infiinta locuri unde tinerii sportivi sa se poata pregati centralizat. „Stim toti ca nu se ajunge usor la a face ceva. Dar politica COSR este de a sprijini si partea de juniori, partea de baza, cea care va da marii performeri. Iar strategia Federatiei Romane de Handbal este de a crea locuri in care sportivii sa se poata pregati centralizat. Ne dorim centre cat mai aproape de cele din alte tari. Asa a venit ideea acestui Centru National Olimpic de Juniori. Sunt foarte multumit ca handbalul are primul Centru National Olimpic de Juniori in Bucuresti dintre sporturile de echipa. Iar unul dintre visurile mele este ca atat la masculin, cat si la feminin, sa avem minimum patru centre de acest gen la nivelul intregii tari. Centre de Excelenta sau Centre Olimpice, sper sa se poata face in timp. Pentru ca asa consideram ca putem dezvolta acest sport„, a spus el.

Dedu a explicat ca sportivii se vor pregati in cadrul CNOPJ, insa ei vor apartine in continuare cluburilor de handbal. „Juniorii nu vor fi intr-un centru cu personalitate juridica. Ei apartin cluburilor de provenienta, asa ca nu se pune problema obtinerii unui CIS de catre Centrul National Olimpic. Copiii vor veni aici si se vor pregati. Noi incercam sa ii pregatim cat mai bine pe acesti tineri in speranta ca o sa intelegem pe viitor ca e mai ieftin sa investim in copii nostri decat sa aducem jucatori straini mediocri pe sume de bani. Dar asta e un proces care se invata„, a mentionat Dedu.

Primarul Sectorului 1, Daniel Tudorache, a declarat in cadrul conferintei de presa, ca in afara de sala de handbal, in cadrul Colegiului Tehnic Media se va construi si un bazin de inot. „Noi, cei de la Primaria Sectorului 1, am anuntat ca vrem sa investim in sport. Iar eu am norocul sa am cativa directori de scoli si licee in sector care doresc o investitie in sport. si ma refer aici la cei de la Colegiul Media. Acolo avem teren unde putem construi un bazin de inot, dar si o sala de handbal. Au fost discutii pe aceasta tema si ne dorim o sala de sport nu doar de antrenament, ci una cu tribune. Dorim sa o poata folosi nu doar juniorii, ci si seniorii. La Colegiul Media avem posibilitati sa cream un Centru de Excelenta, avem acolo si doua camine pe care anul viitor le vom moderniza, unde copiii vor putea locui. Vrem sa ii ajutam pe copiii care au inclinatii catre sport sa faca performanta„, a afirmat el.

In cadrul acestui proiect la Colegiul Media avem in plan un bazin de inot si o sala de handbal. Acum exista un calcul estimativ, dar cu siguranta nu este o problema pentru Primaria Sectorului 1 sa construiasca un bazin si o sala ultramoderna. in afara de Primaria Capitalei, la Primaria Sectorului 1 nu pune problema banilor. Depinde si de autorizatia de constructie, dar eu am discutat de o sala de handbal cu cel putin 3.000 de locuri. Daca ni se va permite o capacitate mai mare, vom face„, a adaugat edilul.

Daniel Tudorache a mentionat ca Primaria Sectorului 1 ia in calcul si modernizarea Complexului Sportiv Floreasca. Toate lucrarile vor fi demarate in 2018 si au ca termen de finalizare anul 2020. „Noi suntem obligati sa investim in sport, mai ales dupa ultima lege care cu siguranta va fi votata de toti colegii mei din Parlament. Vom incepe lucrarile la aceste sali si la bazin anul viitor, iar pana la finalul mandatului meu, adica 2020, cred ca vor fi terminate„, a mentionat Tudorache.

Acesta a mentionat ca in viitor doreste crearea si a unui centru de fotbal in cadrul unui liceu: „Sunt convins ca vom avea un liceu de fotbal in Sectorul 1. Pentru ca daca am fi avut astfel de licee mai demult, cu siguranta am fi fost bucurosi dupa meciul nationalei cu Olanda de ieri (n.r. — amicalul Romania — Olanda, scor 0-3)„.

Directorul Colegiul Tehnic Media din Bucuresti, Daniel Malaelea, s-a aratat onorat de parteneriatul cu FRH/COSR si Primaria Sectorului 1. „Pentru noi este o onoare sa gazduim acest Centru Olimpic. Vom face tot posibilul pentru a le crea conditii acestor copii. Avem acum 16 elevi care practica handbalul si va asigur ca sunt pe maini bune. Le vom calauzi pasii spre performanta si sunt sigur ca ei vor ajunge handbalisti, dar si cetateni foarte buni ai acestei tari. Acest parteneriat este extraordinar, datorita lui elevii nostri pot face sport la cel mai inalt nivel. Colegiul Tehnic Media are traditie in acest sport pentru ca are clase de handbal de 40 de ani. Acest colegiu a dat jucatori la nationala, iar ultimul exemplu este Bianca Bazaliu„, a precizat Malaelea.

Prezent la conferinta de presa, presedintele COSR, Mihai Covaliu, a declarat ca rezultatele acestui Centru National Olimpic de Juniori se vor vedea intr-un viitor nu prea indepartat in performantele echipei nationale de handbal. „Este un moment deosebit de important pentru handbalul de la noi din tara. Handbalul are un palmares bogat, un palmares care ne obliga insa pe noi sa facem in continuare performanta. Acest parteneriat vine ca urmare a protocolului semnat in luna martie intre COSR si Primaria Sectorului 1 pentru dezvoltarea bazei materiale in sportul de performanta. Ma bucur ca Federatia Romana de Handbal si Primaria Sectorului 1 au gasit aceasta cale sa dezvolte primul Centru National pentru Pregatirea Juniorilor din Bucuresti. Sunt convins ca rezultatele acestei colaborari se vor vedea in viitorul nu prea indepartat in performantele echipei de handbal. Material calitativ exista in randul tinerilor, iar oamenii care vor sa investeasca sunt bineveniti in sport„, a spus Covaliu.

Etichetat cu: , , , , , ,
Postat în ALTE SPORTURI, Handbal

Comenteeeezi?!!

Comentati exclusiv pe SPTFM.ro...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

LIGA 1 2017/18
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj401818
2FCSB381824
3CS U Craiova361811
4FC Botosani32189
5FC Viitorul301812
6Astra Giurgiu28187
7Dinamo Bucuresti24183
8CSM Poli Iasi2418-2
9ACS Poli Timisoara2318-11
10FC Voluntari2118-3
11Concordia Chiajna1718-5
12OSK Sf Gheorghe1218-20
13Gaz Metan Medias1118-23
14Juventus Bucuresti918-20