ACS Poli Timisoara il vrea inapoi pe Mailat si merge la TAS: „Mai are doi ani de contract”

Sebastian Mailat a castigat procesul cu ACS Poli Timisoara si a ramas liber de contract, in urma problemelor financiare pe care a fost nevoit sa le indure. CFR Cluj a intrat imediat pe fir si l-a transferat pe jucatorul de 19 ani, dar conducerea clubului timisorean vede o nedreptate in cele intamplate in ultimele zile.

Radu Birlica, vicepresedinte ACS Poli Timisoara, a anuntat ca reprezentantii clubului vor merge la TAS pentru a-l recupera pe jucatorul ce ar mai fi avut inca doi ani de contract cu formatia lui Ionut Popa.

„Comisiile FRF-LPF au emis o sentinta eronata. Nu vrem sa intram acum in detalii, desi stim foarte bine cine sta in spatele acestei decizii si pe ce filiera s-a realizat. Putem demonstra cu acte ca Mailat era platit la zi in clipa in care reprezentantii sai au trimis memoriul la LPF. Asteptam indeplinirea procedurii, sa primim motivarea Comisiei de Apel, apoi vom porni demersurile la TAS.

Din punctul nostru de vedere, Mailat mai are doi ani contract cu ACS Poli Timisoara. In cazul in care CFR Cluj vrea sa-l transfere, trebuie sa ne caute pe noi. Il evaluam la 1.000.000 de euro“, a declarat Radu Birlica, potrivit Telekom Sport.

Etichetat cu: , , , , ,
Postat în FOTBAL INTERN, Liga 1

Comenteeeezi?!!

LIGA 1 2017/18
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj562527
2FCSB522532
3CS U Craiova502515
4FC Viitorul412513
5Astra Giurgiu41259
6Dinamo Bucuresti392510
7CSM Poli Iasi39255
8FC Botosani36251
9FC Voluntari2825-9
10ACS Poli Timisoara2625-15
11Concordia Chiajna2525-3
12OSK Sf Gheorghe1925-27
13Gaz Metan Medias1625-25
14Juventus Bucuresti1125-33