CSM Poli Iasi nu-si face probleme in privinta calificarii in Cupa Romaniei: „Avem drumul deschis catre sferturile de finala”

In urma tragerii la sorti, CSM Poli Iasi va juca in optimile Cupei Romaniei cu echipa din Liga a III-a, Unirea Slobozia, ce ar urma, conform regulamentului, sa fie gazda pentru formatia mai bine cotata.

Adrian Ambrosie, presedintele clubului iesean, s-a declarat incantat de ceea ce au decis sortii si este de parere ca echipa din subordine porneste cu prima sansa in vederea calificarii in sferturile de finala ale competitiei.

”Consideram ca aceasta tragere la sorti din Cupa Romaniei ne ajuta, pentru ca am cazut cu un adversar de liga a treia, pe care il respectam, dar in acelasi timp nu credem ca se va ridica la nivelul Ligii I, la nivelul echipei noastre.

Cred ca avem drumul deschis catre sferturile de finala. Asta va depinde foarte mult de jucatori, de echipa, de cei care vor intra pe teren sa-si aduca aportul pentru ca sa ne putem califica nu numai in sferturi, ci chiar mai departe”, a declarat Adrian Ambrosie, potrivit Agerpres.

Programul meciurilor din aceasta faza competitionala va fi anuntat de catre Federatia Romana de Fotbal, acestea urmand sa se dispute in perioada 28-30 noiembrie.

 

Etichetat cu: , , , ,
Postat în Cupa Romaniei, FOTBAL INTERN

Comenteeeezi?!!

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1Dinamo Bucuresti311
2AFC Hermannstadt311
3Astra Giurgiu311
4Dunarea Calarasi311
5CFR Cluj110
6FC Botosani110
7Concordia Chiajna000
8Gaz Metan Medias000
9Poli Iasi000
10U Craiova 1948000
11FC Voluntari01-1
12FC Viitorul01-1
13FCSB01-1
14Sepsi Sfantu Gheorghe01-1