Ion Tiriac cere ca Arenele BNR sa revina in circuitul public! PETITIA semnata de Halep, Andrei Pavel sau Horia Tecau

Cei mai importanti reprezentanti ai tenisului romanesc depun astazi o Petitie oficiala la Guvernul Romaniei, la Ministerul Tineretului si Sportului si la Ministerul Finantelor Publice, pentru reincluderea in circuitul sportiv national si international a Arenelor de Tenis “Progresul”.

Intr-un comunicat remis MEDIAFAX, acestia solicita autoritatilor competente sa initieze de indata toate demersurile necesare pentru ca Statul Roman, in calitatea sa de adevarat proprietar al Arenelor de Tenis, sa redobandeasca folosinta asupra locatiei, in vederea administrarii bazei sportive conform scopului pentru care a fost construita, prin reincluderea acesteia in circuitul public sportiv national si international.

In plus, solicita sa fie facute publice toate actele juridice relevante pentru clarificarea situatiei juridice a Arenelor de Tenis, precum si exprimarea pozitiei Guvernului si a ministerelor de resort cu privire la aspectele prezentate mai jos.

– Prin Decizia nr. 506 din anul 2014, inalta Curte de Casatie si Justitie a stabilit cu putere de lucru judecat ca actele anterioare comunismului nu mai prezinta relevanta si nu pot fi invocate in mod valabil de BNR pentru a pretinde proprietatea vreunui bun; Mai exact, intreg patrimoniul detinut de aceasta institutie publica inainte de perioada comunista a fost preluat de stat prin acte de nationalizare care nu pot fi contestate de catre BNR.

– Nu exista nicio informatie publica oficiala si verificabila in ce priveste existenta vreunui act valabil incheiat dupa anul 1989 prin care statul sa fi transferat dreptul de proprietate asupra Arenelor de Tenis catre BNR. Din contra, informatiile oficiale accesibile publicului infirma existenta unui astfel de act; Mai exact, in anul 2015, BNR a deschis cartea funciara a Arenelor de Tenis in baza unor acte anterioare comunismului (irelevante juridic in prezent), ceea ce confirma ca nu exista vreun act ulterior perioadei comuniste prin care statul roman sa fi transferat in mod valabil proprietatea asupra Arenelor de Tenis in favoarea BNR; in plus, din arhivele Primariei Municipiului Bucuresti rezulta ca, in anul 2001, BNR a solicitat restituirea Arenelor de Tenis in baza legii privind imobilele preluate abuziv de stat in perioada comunista, dar cererea a fost respinsa; BNR nu ar fi solicitat restituirea Arenelor de Tenis daca era de parere ca le are in proprietate, ceea ce denota confuzia existenta inclusiv la nivelul acestei institutii publice cu privire la titularul dreptului de proprietate asupra Arenelor.

– Protocolul despre care se vorbeste in presa, dintre BNR si Ministerul Tineretului si Sportului, nu poate avea vreo relevanta juridica pentru mai multe motive. Pe de o parte, Protocolul nu a fost facut public (nici macar nu a fost mentionat la Cartea Funciara), ceea ce demonstreaza ca nu produce efectele pretinse. Pe de alta parte, un Protocol pentru transferul dreptului de proprietate asupra Arenelor de Tenis trebuia aprobat de Guvern potrivit legii, ceea ce nu s-a intamplat.

Semnatarii Petitiei isi manifesta increderea ca, in urma furnizarii acestor clarificari, toate autoritatile publice implicate (inclusiv BNR) vor fi dornice sa rezolve neintelegerea existenta cu privire la proprietarul Arenelor de Tenis si, drept urmare, vor face tot ce le sta in putinta pentru reincluderea Arenelor de Tenis in circuitul public sportiv national si international.

Semnatarii petitiei sunt: Ioan Tiriac, Ilie Nastase, Virginia Ruzici, Simona Halep, Irina Begu, Sorana Cirstea, Andrei Pavel, Horia Tecau, Florin Mergea, Marius Copil, Adrian Ungur, Nicolae Frunza, George Cosac, Cosmin Hodor, alaturi de juniorii: Rares Golescu (10 ani, locul 4 national), Stefan Haita (9 ani, locul 20 national) si Mihai Haita (11 ani, locul 70 national) – prin reprezentantii legali ai acestora.

Etichetat cu: , , ,
Postat în ALTE SPORTURI

Comenteeeezi?!!

Comentati exclusiv pe SPTFM.ro...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

LIGA 1 2017/18
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj331416
2FCSB291414
3CS U Craiova291411
4Astra Giurgiu24148
5FC Botosani24146
6Dinamo Bucuresti20146
7FC Viitorul20144
8ACS Poli Timisoara1814-5
9Concordia Chiajna17140
10FC Voluntari1614-3
11CSM Poli Iasi1514-6
12OSK Sf Gheorghe1114-14
13Gaz Metan Medias914-18
14Juventus Bucuresti414-19