Adrian Iencsi este noul antrenor principal al echipei Pandurii Targu Jiu!

Pandurii s-a reunit in Liga a II-a cu Stefan Nanu, care n-a stat prea mult prin Targu Jiu. Apoi a venit Mihai Teja, care n-a stat pe banca la primul meci. Acum a venit Iencsi, care a condus deja primul antrenament in calitate de principal, marti dimineata.

L-am gasit liber pe piata pe Iencsi, care tocmai ce-si reziliase contractul cu Dunarea Calarasi. Am ajuns la o intelegere , cu obiectiv promovarea. Trebuie ca antrenorul sa vada lotul, dar eu cred  ca ne mai trebuie doar 1-2 jucatori cu experienta, ca sa fim mai linistiti in privinta obiectivului. E clar ca nu putem aduce numai jucatori de Liga I, fiindcă suntem in liga secunda acum. Oricum, nu poti joi seara sa ai incredere in lot si sa spui vineri dimineata ca nu mai ai incredere”, a declarat Condescu.”, a declarat Marin Condescu la Dolce Sport.

„Am gasit la echipa 28 de jucatori, insa nu sunt toti legitimati. Cu cativa dintre ei am lucrat, dar pe majoritatea nu-i cunosc si nu ma pot pronunta in privinta lotului. E adevarat ca numele Pandurii te obliga sa te gandesti la revenirea in Liga I, dar, trebuie sa fim constienti, ca, pentru a tinti promovarea, trebuie sa avem puse la punct relatiile de joc. Asta nu se poate face dintr-o data. Ai nevoie e timp, iar noi suntem deja in plin campionat. Deocamdata, eu nu pot promite ca voi face lucruri marete!”, a spus Adrian Iencsi la Dolce Sport.

Etichetat cu: , , , ,
Postat în FOTBAL INTERN, Liga 2

Comenteeeezi?!!

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1FCSB211113
2CFR Cluj20115
3Gaz Metan Medias2011-1
4FC Viitorul19111
5Astra Giurgiu17116
6U Craiova 194816118
7Sepsi Sfantu Gheorghe16114
8Dunarea Calarasi1411-1
9Poli Iasi1411-5
10Concordia Chiajna1411-5
11FC Botosani12110
12Dinamo Bucuresti1111-7
13AFC Hermannstadt811-5
14FC Voluntari511-13