Ionut Negoita crede in calificarea „cainilor” in grupele Europa League: „Ar fi o realizare extraordinara”

Dinamo Bucuresti va disputa joi, de la ora 21:45, meciul retur al dublei manse din turul III preliminar al Europa League, impotriva formatiei Athletic Bilbao, iar „cainii” au parasit astazi tara, decoland spre Spania.

La aeroport, Ionut Negoita s-a declarat increzator in sansele echipei din subordine, marturisind ca are speranta ca jucatorii lui Cosmin Contra se pot califica in play-off-ul competitiei europene.

„Avem speranta ca ne putem califica. Ar fi o realizare extraordinara si o surpriza. Ar ramane in istorie aceasta performanta”, a declarat Ionut Negoita.

Directorul sportiv al clubului din Stefan cel Mare ramane si el optimist, dar constient ca ii asteapta un meci mult mai greu decat cel de pe Arena Nationala, disputat in urma cu o saptamana.

„Avand in vedere ca am jucat foarte bine in repriza a doua din primul meci, premisele sunt bune. Va fi mult mai greu, dar am demonstrat ca putem sa jucam de la egal la egal si in unele momente sa fim peste adversar”, a spus si Ionel Danculescu, potrivit Dolce Sport.

Etichetat cu: , , , , ,
Postat în Europa League, FOTBAL EXTERN

Comenteeeezi?!!

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj401920
2FCSB371916
3U Craiova 1948352016
4FC Viitorul33194
5Astra Giurgiu28205
6Gaz Metan Medias2820-3
7Sepsi Sfantu Gheorghe27194
8Poli Iasi2720-6
9AFC Hermannstadt2520-1
10FC Botosani2319-3
11Dinamo Bucuresti2220-9
12Dunarea Calarasi1719-6
13Concordia Chiajna1720-18
14FC Voluntari1220-19