Dinamo l-a pierdut si pe Dielna, iar Nemec poate fi urmatorul: „Este foarte greu sa ne despartim de el”

Dupa ce Antun Palic a parasit clubul Dinamo, Claude Dielna a decis si el sa plece, alb-rosii nereusind sa se ridice la pretentiile fotbalistului francez imprumutat de la Sheffield Wednesday.

Adrian Mutu, managerul echipei din Stefan cel Mare, a dezvaluit salariul imposibil de platit de catre Dinamo, pe care fotbalistul il cerea. Este regretata plecarea lui si a lui Palic, dar, spune Mutu, decizia nu a depins de club. 

„Am fost in discutii din decembrie cu Palic, am facut ofertele pe care le-am considerat corecte, insa el a ales sa plece in alta parte. Dielna a preferat sa astepte un salariu mai bun, dar nu este o tragedie. Nu stam in niciun jucator. Dielna, initial, a acceptat oferta noastra, insa mi-a zis ca are o varsta si vrea mult mai multi bani. Dielna a vrut 25.000 de euro pe luna.

Am incercat sa-i pastram pe Dielna si Palic, dar nu a tinut de club, avem si noi un plafon, iar asta trebuie sa inteleaga si suporterii nostri. Jucatorii au avut pretentii foarte mari. De exemplu, Palic a vrut undeva la 30.000 de euro pe luna”, a declarat Adrian Mutu.

Managerul „cainilor” a dezvaluit ca Adam Nemec este ofertat de mai multe echipe in momentul de fata, iar cluburile se afla in negocieri, dar dinamovistii nu vor sa il piarda pe varful slovac si fac tot posibilul sa il pastreze in lotul lui Cosmin Contra.

„In momentul acesta, noi suntem in negocieri cu doua echipe, dar este foarte greu sa ne despartim, pentru ca Nemec a dat randament. Adam este un jucator pe care nu vrem sa-l vindem”, a mai spus Mutu, potrivit Digi Sport.

Etichetat cu: , , , ,
Postat în FOTBAL INTERN, LIGA I

Comenteeeezi?!!

Comentati exclusiv pe SPTFM.ro...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

LIGA 1 2017/18
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj16610
2FC Botosani1367
3CS U Craiova1264
4FCSB1263
5Astra Giurgiu1163
6Dinamo Bucuresti963
7FC Voluntari860
8CSM Poli Iasi86-2
9ACS Poli Timisoara76-3
10OSK Sf Gheorghe66-6
11FC Viitorul56-1
12Gaz Metan Medias46-8
13Concordia Chiajna26-4
14Juventus Bucuresti26-6