„Stejarii” vor victoria in meciul cu Japonia: „Am venit aici sa ne ridicam la nivelul asteptarilor”

Capitanul nationalei de rugby a Romaniei, Mihai Macovei, spune ca obiectivul ”Stejarilor” in partida test de sambata cu Japonia este victoria, desi admite ca meciul va fi unul dificil pentru tricolori.

”Suntem aici de sase zile, am reusit sa ne adaptam, primele trei zile au fost mai obositoare, insa e normal pentru ca noi am venit de pe un alt continent, am intalnit o alta clima, un alt fus orar. Suntem jucatori profesionisti si trebuie sa ne adaptam cat mai repede tuturor conditiilor. E un pic greu pentru ca umiditatea este destul de ridicata, nu am mai intalnit pana acum o astfel de situatie, insa trebuie sa ne adunam si sa jucam deoarece conditiile atmosferice sunt identice pentru ambele echipe”, a declarat Mihai Macovei, potrivit unui comunicat al FRR.

„Stim toti ca Japonia e o echipa buna, in ultimii doi ani a demonstrat acest lucru, a facut meciuri bune cu echipe puternice, are multi jucatori valorosi, in plus are o echipa care joaca in Super Rugby. Vom avea un meci greu, insa am venit aici sa facem un joc frumos, sa ne ridicam la inaltimea asteptarilor, sa ne bucuram de rugby. Obiectivul nostru este victoria, vom intra pe teren cu acest gand. Cred ca armele noastre in aceasta partida vor fi rabdarea si o aparare buna, iar daca nu vom face greseli, meciul este deschis oricarui rezultat”, a spus Macovei.

Capitanul nationalei va bifa sambata selectia cu numarul 73, iar staff-ul tehnic a decis ca in linia I sa inceapa ca titulari Ionel Badiu, Otar Turasvili si Andrei Ursache.

Tot inedita este si componenta liniei de treisferturi care va fi alcatuita din jucatori naturalizati, Jack Cobden, Sione Fakaosilea, Paula Kinikinilau si Fonovai Tangimana, care impreuna totalizeaza 18 selectii si cinci eseuri marcate.

Primul XV va fi: 1.Ionel Badiu (Carcassonne), 2.Otar Turasvili (Colomiers), 3.Andrei Ursache (Carcassonne), 4.Johannes Van Heerden (stiinta Baia Mare), 5.Marius Antonescu (Colomiers), 6.Andrei Gorcioaia (Valence D’Agen), 7.Viorel Lucaci (Steaua Bucuresti), 8.Mihai Macovei (c) (Colomiers), 9.Florin Surugiu (Steaua Bucuresti), 10.Florin Vlaicu (Steaua Bucuresti), 11.Jack Cobden (CSM Bucuresti), 12.Sione Fakaosilea (stiinta Baia Mare), 13.Paula Kinikinilau (CSM Bucuresti), 14.Fonovai Tangimana (Timisoara Saracens), 15.Sabin Stratila (Steaua Bucuresti)

Rezerve: 16.Andrei Radoi (Timisoara Saracens), 17.Constantin Pristavita (stiinta Baia Mare), 18.Alexandru tarus (Sale Sharks), 19.Valentin Poparlan (Timisoara Saracens), 20.Vlad Nistor (Albi), 21.Tudorel Bratu (Dinamo Bucuresti), 22.Luke Samoa (stiinta Baia Mare), 23.Ionut Dumitru (Steaua Bucuresti).

Asadar, primul XV este alcatuit din 6 jucatori de la echipe din Franta, unul de la Timisoara Saracens, patru de la CSA Steaua, doi de la CSM stiinta Baia Mare si doi de la CSM Bucuresti.

Aflata pe locul 11 in clasamentul World Rugby, Japonia a fost marea surpriza a ultimei editii a Cupei Mondiale din 2015, cand la Brighton, Brave Blossoms, supranumele nationalei din tara Soarelui Rasare, a invins Africa de Sud, 34-32, unul dintre cele mai surprinzatoare rezultate din istoria sportului cu balonul oval.

Romania si Japonia s-au intalnit de sase ori pana acum, de doua ori victoria revenind Stejarilor, in celelalte patru partide impunandu-se niponii.

Ultima intalnire a avut loc la Bucuresti, in 2014, cand, desi elevii lui Lynn Howells conduceau la pauza cu 10-9, victoria a revenit Japoniei, Ayumu Goromaru reusind sa puncteze din sase lovituri de pedeapsa, 13-18 fiind scorul final.

AGERPRES

Etichetat cu: , , , ,
Postat în ALTE SPORTURI, Rugby

Comenteeeezi?!!

Comentati exclusiv pe SPTFM.ro...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

LIGA 1 2017/18
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj19712
2FC Botosani1678
3CS U Craiova1576
4FCSB1574
5Dinamo Bucuresti1274
6Astra Giurgiu1273
7ACS Poli Timisoara107-1
8CSM Poli Iasi97-2
9FC Voluntari87-2
10OSK Sf Gheorghe67-7
11FC Viitorul57-3
12Gaz Metan Medias47-10
13Concordia Chiajna27-5
14Juventus Bucuresti27-7