Avancronica Campionatului Mondial de Snooker: peste 135 de ore vor putea fi urmarite pe canalele Eurosport!

Regii mesei cu postav revin pe ecranele Eurosport in cadrul Campionatul Mondial de Snooker Betfred, care va incepe la Teatrul Crucible la finele acestei saptamani.

Incepand de sambata 15 aprilie, Campionatul Mondial Betfred aduce la start 32 dintre cei mai buni jucatori ai lumii, printre care Ronnie O’Sullivan, de cinci ori castigator al titlului mondial, „The Juddernaught” Judd Trump si actualul campion mondial Mark Selby. Meciurile Campionatului Mondial vor fi difuzate exclusiv in toata Europa de Eurosport.

Eurosport are programate peste 135 de ore de transmisiuni pe Eurosport 1, Eurosport 2 si Eurosport Player, de-a lungul celor 17 zile de competitie de clasa mondiala. Transmisiunile vor beneficia de analize realizate de catre unele dintre cele mai cunoscute nume ale acestui sport.

Jimmy White, de sase ori finalist al Campionatului Mondial, Joe Johnson, campionul mondial din 1986 si legendarul Neal Foulds vor oferi fanilor perspectiva din culisele turneului de la Sheffield, Anglia. Colin Murray si Matt Smith, doi respectati oameni de televiziune britanici vor fi gazdele transmisiunilor Eurosport, transmisiuni ce vor beneficia de tehnologiile de ultima ora din domeniu, pentru imbunatatirea calitatii vizionarii. Eurosport va utiliza tehnologia Viz Libero – Viz a proiectat un pachet personalizat pentru transmisiunile de snooker ale Eurosport – precum si tehnologie „touch-screen”.

Tehnologia Viz Libero va permite telespectatorilor sa vada cum ar trebui executata o lovitura pe masa cu postav prin trasarea traiectoriei pe ecran, in timp ce sunt afisate distantele parcurse si vitezele fiecarei bile jucate. Tehnologia „touch-screen” va permite expertilor de snooker ai Eurosport sa repozitioneze bilele pe masa de joc, pentru analiza.

In pregatirea startului meciurilor de pe tabloul principal ale Campionatului Mondial de Snooker, Eurosport va transmite si turneul de calificare pe Eurosport Player, iar tragerea la sorti a meciurilor de pe tabloul principal va fi transmisa in direct pe pagina de Facebook Eurosport, joi 13 aprilie, de la ora 10.00.

Pe langa transmisiunile Eurosport ale meciurilor Campionatului Mondial de Snooker va fi difuzata si o serie de programe scurte prezentate de Ronnie O’Sullivan, care vor contine analize unice ale tacticii de joc de folosit impotriva jucatorilor de top ai lumii. Cu ocazia acestei a 40-a editii a turneului mondial, Eurosport va intervieva nume celebre ale lumii snookerului, care isi vor depana cele mai frumoase amintiri legate de turneul de la Sheffield.

Peter Hutton, CEO Eurosport, a declarat: „Numarul fanilor de snooker in Europa creste de la an la an, iar Eurosport se bucura ca ajuta la popularizarea acestui joc. Campionatul Mondial de Snooker este punctul culminant al sezonului de snooker si suntem incantati ca putem oferi din nou telespectatorilor Eurosport aceasta competitie. Asa cum facem pentru toate sporturile pe care le transmitem, Eurosport nu va difuza doar meciurile, ci vom avea vedete de talie mondiala care vor analiza actiunea de la mese. Cu jucatori precum Mark Selby, Stuart Bingham si Ding Junhui infruntandu-se pentru suprematie, Campionatul Mondial de Snooker e un eveniment ce nu trebuie ratat”, a adaugat Peter Hutton.

Jimmy White a declarat: „Oricine urmareste snooker-ul este atras de Campionatul Mondial. Intotdeauna e multa drama in snooker, doar ca, spre deosebire de alte sporturi unde poti sa urli, sa te exteriorizezi, aici trebuie sa-ti controlezi emotiile, si cred ca publicul apreciaza asta.

E Campionatul Mondial. In orice sport este competitia suprema. Oricine isi doreste sa fie campion mondial. In acest an competitia este foarte deschisa, pentru ca sunt multi jucatori care ar putea sa castige titlul. La start vin Ronnie O’Sullivan, care nu este unul dintre favoriti, Asa cum nu sunt nici Mark Selby sau Judd Trump. Sunt multi altii care pot castiga acest turneu”, a adaugat Jimmy White.

In parteneriat cu World Snooker, Eurosport a anuntat anul trecut incheierea unui acord cu durata de 10 ani, in baza caruia cele mai importante turnee de snooker vor fi difuzate in direct pe canalele Eurosport, an de an pana in 2026.
In 2017, Eurosport transmite 17 turnee – printre care Masters-ul si Campionatul Marii Britanii – difuzand in jur de 800 de ore de actiune in direct, consolidandu-si astfel statutul de „Gazda a Snooker-ului” in Europa.

Etichetat cu: , , , ,
Postat în ALTE SPORTURI, Snooker

Comenteeeezi?!!

LIGA 1 2017/18
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj492124
2FCSB442129
3CS U Craiova402112
4FC Botosani35214
5FC Viitorul342113
6Astra Giurgiu34219
7Dinamo Bucuresti33219
8CSM Poli Iasi2721-3
9ACS Poli Timisoara2521-12
10Concordia Chiajna23210
11FC Voluntari2221-8
12OSK Sf Gheorghe1521-24
13Gaz Metan Medias1421-23
14Juventus Bucuresti921-30