Mircea Dridea a ajuns la varsta de 80 de ani: „La 82 de ani si jumatate vreau sa revin in prima liga cu Petrolul”

Mircea Dridea implineste pe 7 aprilie 80 de ani, dintre care peste 60 dedicati Petrolului, echipa la care este si acum, in liga a patra, presedinte de onoare.

„In 1952 am ajuns prima oara pe acest stadion. Am ramas 35 de ani, zi de zi, la club ca jucator, antrenor si presedinte de club, iar acum incercam sa reinviem spiritul Petrolului, care nu trebuie sa moara niciodata. La 82 de ani si jumatate vreau sa revin in prima liga cu Petrolul. Treaba nu e usoara, insa unde mai vedeti in Liga 1 6 000 de spectatori? La noi atatia vin la un meci din liga a patra. Se pare ca vom rezolva foarte curand si problema banilor”, a declarat unul dintre simbolurile ploiestenilor.

Dridea e impresionat de performanta Viitorului din Liga 1, a fost fericit sezonul trecut pentru titlul Astrei si il considera pe Denis Alibec capabil de un transfer mare.

„Il respect pe Hagi pana la Dumnezeu, este singurul care a investit din banii munciti de el, nu s-a trezit cu milioane in banca. Sunt mandru ca sunt ploiestean si ca echipa campioana e din Ploiesti, chiar daca joaca acum in alta parte. Alibec, daca ar da cinci kilograme jos, ar juca la multe echipe bune din Occident”, a mai spus fostul atacant de glorie al Petrolului.

Dridea a cucerit, ca jucator, trei titluri si o Cupa a Romaniei cu Petrolul si se amuza pe seama momentului in care Alexandru Boc a ajuns la Ploiesti.

„Cand a venit Boc la 19 ani, de la Vascau, l-a intrebat Ilie Oana ce joci. I-a raspuns: centru inaintas, nea Ilie. <Altceva, ca acolo e ocupat>. Boc e un baiat deosebit, el recunoaste mereu ca s-a format ca jucator la Petrolul”, si-a amintit Mircea Dridea.

Digi Sport

Etichetat cu: , ,
Postat în FOTBAL INTERN

Comenteeeezi?!!

LIGA 1 2017/18
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj492223
2FCSB442129
3CS U Craiova432213
4Astra Giurgiu372210
5FC Botosani35223
6FC Viitorul342113
7Dinamo Bucuresti33219
8CSM Poli Iasi2721-3
9ACS Poli Timisoara2521-12
10Concordia Chiajna24220
11FC Voluntari2221-8
12Gaz Metan Medias1522-23
13OSK Sf Gheorghe1521-24
14Juventus Bucuresti921-30