Primele reactii ale Monicai Niculescu, dupa infrangerea cu Flipkens: „Nu cred ca am ce sa-mi reprosez, adversara mea a fost mai in forma”

Monica Niculescu, locul 36 WTA, a fost invinsa, cu scorul de 6-3, 6-4, de Kirsten Flipkens, locul 74 WTA, in primul meci al intalnirii Romania – Belgia din Cupa Federatiei, care se disputa la Sala Polivalenta din Capitala. Ambele sportive au oferit cateva declaratii la conferinta de presa.


Mi s-a parut ca a jucat foarte bine, a avut foarte putine greseli, a luat momentele importante, a servit foarte bine in momentele importante. Eu m-am smtit bine in teren, n-am simtit presiune, dar mi s-a parut ca ea a jucat bine. Ea poate sa joace acest fel de tenis cand se simte foarte bine in teren. Tot timpul vole, era foarte activa, a venit bine la fileu si nu a gresit nici cu dreapta. A luat momentele importante si asta a contat. Eu m-am simtit excelent pe teren, as juca si maine. M-am simtit bine, am simtit si mingea, doar ca mi s-a parut ea in forma. Chiar vreau sa ma uit cate greseli a facut in acest meci. Mi s-a parut ca a fost geniu in teren Flipkens„, a declarat Niculescu.

Ea a precizat ca a colaborat foarte bine cu Ilie Nastase, capitanul echipei Romaniei: „M-am simtit foarte bine, a fost super. Se vede ca a jucat tenis si stie ce trebuie sa zica.

Cred ca am avut rabdare mai multa. Ultima data cand am mai jucat cu ea am vrut sa fac prea multe si prea devreme. Azi am fost mai rabdatoare. Cu Monica ai schimburi lungi de mingi si a fost important sa aleg lovitura potrivita la momentul potrivit, sa fiu agresiva la momentul potrivit. Am ales bine loviturile si am asteptat sa punctez exact cand a trebuit. Nu ne asteptam ca Begu sa nu joace azi. Ne asteptam ca Begu si Niculescu sa joace azi. A fost o surpriza sa nu joace Begu. Dar trebuie sa ne concentram pe noi. A fost o surpriza placuta sa castig astazi. Pe Monica am mai invins-o, cu Simona ar fi fost mult mai dificil, este o jucatoare de Top 5. Sunt fericita ca am adus primul punct pentru noi. Este intotdeauna bine sa incepi cu 1-0„, a declarat Flipkens.

Etichetat cu: , , , , ,
Postat în ALTE SPORTURI, Tenis

Comenteeeezi?!!

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj542623
2FCSB492620
3U Craiova 1948452619
4Astra Giurgiu422613
5FC Viitorul3826-1
6Sepsi Sfantu Gheorghe37267
7FC Botosani3626-2
8Poli Iasi3426-10
9AFC Hermannstadt3226-3
10Dinamo Bucuresti3226-8
11Gaz Metan Medias3126-7
12Dunarea Calarasi2426-9
13FC Voluntari2126-16
14Concordia Chiajna1826-26