Cei doi vor disputa partida cu numarul 35 unul impotriva celuilalt, spaniolul avand in palmares 23 de meciuri castigate in fata lui Federer, care a reusit sa invinga doar de 11 ori. Nadal a pierdut in ultima lor intalnire, cu scorul de 6-3, 5-7, 6-3, in 2015, in finala de la Basel.

„E greu sa descriu ce simt, sunt foarte obosit. Grigor a jucat incredibil! Multimea a fost nemaipomenita, vreau sa multumesc tuturor pentru sustinere. Ambele saptamani au fost de neuitat pentru mine.

E minunat sa fiu iar in finala unui Grand Slam in Australia. Simt dragostea oamenilor aici. Ei imi dau multa energie pozitiva. Nici nu am visat ca voi fi din nou in finala, sunt foarte norocos. Nu m-am gandit ca o sa fiu unde sunt acum, dar am mereu incredere ca daca pot castiga niste meciuri, orice este posibil.

Este special sa joc din nou cu Roger o finala de Grand Slam, nu pot sa mint.”, a declarat Rafael Nadal dupa meci, conform contului oficial de Twitter al Australian Open.