Cosmin Contra: „A fost unul dintre cei mai slabi ani din ultimul timp”

contraCosmin Contra a vorbit despre parcursul sau in acest an, considerandu-l cel mai slab din ultimul timp. Acesta a povestit de ce a fost nevoit sa plece de la Getafe, dar si despre acomodarea sa in China.

„A fost un an destul de greu, pentru ca am terminat situatia contractuala din China anul trecut. Apoi, am avut destul de mult de asteptat pana am inceput un proiect nou la Alcorcon, care nu a durat mai mult de 3 luni de zile, din pacate. A fost unul dintre cei mai slabi ani din ultimul timp pentru mine. Sper ca 2017 sa fie mai bun si sa am norocul acela putin de care are nevoie un antrenor pentru a reusi.

Deocamdata, nu am nicio discutie cu nimeni. Sper, acum cand incepe perioada de transferuri, sa vedem daca avem norocul sa gasim o echipa unde sa incepem sa lucram din nou. Mi-as dori sa-mi gasesc cat mai repede o echipa unde sa pot lucra si unde sa pot demonstra ce am demonstrat la Petrolul si la Getafe.

Cand am plecat de la Getafe nu am avut de ales. Situatia clubului era foarte grea, clubul avea nevoie de acei bani care au fost platiti pe mine din China si a trebuit sa fac acest pas. Pentru mine a fost un pas inapoi, dar cand un om are nevoie de ajutor, cum a fost presedintele lui Getafe, nu pot sa-i intorc spatele, pentru ca totul se putea intoarce impotriva mea.

Am plecat cu inima impacata ca am ajutat clubul intr-o perioada foarte grea din istoria clubului. Am incercat sa merg cat mai bine in China, dar, din pacate, acolo e cu totul alta lume. Pana m-am adaptat a fost destul de greu” , a declarat Cosmin Contra, conform Dolce Sport.

Etichetat cu:
Postat în FOTBAL EXTERN

Comenteeeezi?!!

LIGA 1 2017/18
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj492124
2FCSB442129
3CS U Craiova402112
4FC Botosani35214
5FC Viitorul342113
6Astra Giurgiu34219
7Dinamo Bucuresti30207
8CSM Poli Iasi2720-2
9ACS Poli Timisoara2521-12
10Concordia Chiajna23210
11FC Voluntari2220-6
12Gaz Metan Medias1421-23
13OSK Sf Gheorghe1220-25
14Juventus Bucuresti921-30