Latour castigat pe Alto Aitana dupa o evadare! Quintana si-a aparat tricoul rosu in fata lui Froome si se impune pentru prima data in Vuelta!

pierre-latour-vuelta20Pierre Latour a reusit sa castige ultima etapa cu final in catarare din Vuelta a Espana 2016, dupa ce l-a invins, pe ultimii metri de pe Alto Aitana, pe unul dintre colegii din evadare, Darwin Atapuma. Pe de alta parte, Nairo Quintana a reusit sa-si apere tricoul rosu in fata lui Chris Froome si obtine, astfel, a doua sa victorie intr-un mare tur, dupa cea din Giro d’Italia 2014. In lupta pentru ultima treapta de pe podium, Esteban Chaves a reusit sa-l intreaca pe Alberto Contador.

Evadarea s-a format foarte greu astazi. In primii kilometri, foarte multi rutieri au incercat sa atace, insa plutonul a alerga dupa ei. Astfel mai multe actiuni au fost anihilate, iar, la finalul primei catarari, nu am avut o evadare clar conturata. Omar Fraile a reusit insa sa ajunga primul in varful primei ascensiuni (categoria a doua) si a luat cinci puncte, spre deosebire de rivalul sau din clasamentul tricoului cu buline, Kenny Elissonde, care a cedat si nu a luat niciunul.

Au urmat alte accelerari si, pana la urma, Rudy Molard (Cofidis) si Luis Leon Sanchez (Astana) s-au desprins in fruntea cursei, iar, intre ei si pluton, s-a format un alt grup. Desi, la un moment dat, printre urmaritori s-a aflat si Alejandro Valverde (Movistar), pana la urma s-a format un grup stabil de 15 oameni in care s-au aflat Jose Joaquin Rojas (Movistar), Yuri Trofimov (Tinkoff), David Lopez (Team Sky), Darwin Atapuma (BMC), Robert Gesink (Lotto NL Jumbo), Damien Howson (Orica – BikeExchange), Fabio Felline (Trek – Segafredo), Pierre Latour (AG2R – La Mondiale), Pavel Kochetkov (Katusha), Bart De Clercq (Lotto Soudal), Ben King (Cannondale – Drapac), Mathias Frank si Clement Chevrier (IAM Cycling), Valerio Conti (Lampre – Merida) and Lilian Calmejane (Direct Energie).

Intre timp, in grupul urmaritor ajugea si Kenny Elissonde (FDJ), care a atacat din nou, disperat sa-si apere tricoul de cel mai bun catarator, in timp ce Clemen Chevrier s-a lovit de un spectator. In fata, Molard castiga celelalte trei catarari de categoria a doua in timp ce Luis Leon Sanchez se impunea la sprintul intermediar.

In spate, cu aproximativ 45 km inainte de final, pe penultima catarare, Puerto de Tudons, dupa o perioada in care Orica – BikeExchange a dus trena, Esteban Chaves a atacat cu gandul la locul trei din clasamentul general pe care l-a pierdut vineri, in urma contratimpului, in fata lui Alberto Contador. Dupa ce columbianul a luat un mic avans, spaniolul a reactionat si a trecut in fruntea grupului tricoului rosu in care mai erau in jur de 20 de rutieri.

Pe coborare, Sky a preluat trena pentru cateva momente, in timp ce Chaves a fost asteptat de catre coechiperul Damien Howson, care se afla in evadare, si, ajutat de acesta, a reusit sa-si mareasca avansul fata de grupul favoritilor la aproximativ doua minute. Dupa mai multe incercari de a trece la trena, Contador a primit un ajutor din partea colegului Yuri Trofimov, ramas in spate din evadare.

Cu ceva mai mult de 15 km inainte de final, Chaves a ramas fara Howson, iar, din grupul principal, a atacat surprinzator coechipierul columbianului de la Orica, Simon Yates, el fiind urmat de Andrew Talansky (Cannondale – Drapac). Aceste actiuni l-au facut pe Trofimov sa cedeze si, astfel, la trena a revenit Contador. Spaniolul i-a prins pe cei doi, iar, apoi, rusul de la Tinkoff a impus din nou ritmul. A urma un alt atac al britanicului de la echipa australiana, insa, de aceasta data, nu a reusit sa-l mai destabilizeze pe Trofimov.

In fata, cu 12 km inainte de final, intr-un moment in care Valerio Conti se apropia de oamenii din frunte, Luis Leon Sanchez l-a atacat pe Rudy Molard si a plecat de unul singur spre victorie.

In continuare, Chaves a reusit sa pastreze un avans de doua minute fata de grupul tricoului rosu, in care Contador a revenit, mai intai, la trena, iar, mai apoi, in fata a trecut Valverde. Lucrurile s-au schimbat in momentul in care Konig a atacat, urmat fiind de Contador si Brambilla. Intre timp, acolo au ajuns si Quintana si Froome, in timp ce Konig a ramas singur, usor in fata, asteptand probabil un atac al britanicului.

In frunte, Sanchez isi pierdea avansul in ultimii cinci kilometri si era depasit de Darwin Atapuma, iar, mai apoi, de Pierre Latour si Matthias Frank.

Mai in spate, a venit in cele din urma un atac al lui Chris Froome, insa, doar dupa Nairo Quintana a reusit sa se indeparteze putin. Britanicul a mai accelerat, la un moment dat, insa fara sa-l indeparteze pe columbian. Dupa, la trena a trecut David Lopez, ramas in urma din evadare. In tot acest timp, Contador ramanea in spatele primilor doi din clasamentul general si nu reusea sa recupereze timp nici fata de Esteban Chaves, cel care il depasise in ierarhia virtuala, in lupta pentru podium.

In lupta din fata, Atapuma, care nu se departase foarte mult, era ajuns de catre Latour, cu 2,5 km inainte de final, iar francezul a incercat apoi sa-l desprinda pe columbian. Accelerarile rutierului de la AG2R nu au facut decat sa-l tina departe pe Fabio Felline, omul cu cel mai bun sprint dintre cei din frunte, pentru ca, in ultimii 500 m, Atapuma l-a atacat pe francez. Latour nu a renuntat insa si a revenit incredibil, devansandu-l pe rivalul sau de astazi si sa castige etapa.

Desprinsi de ceilalti, Froome si Quintana au mers impreuna pana spre final, asta desi rutierul de la Sky a mai incercat de cateva ori sa-l desprinda pe liderul cursei. Mai mult, pe ultimii metri, columbianul de la Movistar a sprintat si i-a mai luat cateva secunde sportivului nascut in Kenya.

Unul dintre marii castigatori ai zilei a fost insa Esteban Chaves, care a reusit sa revina pe podium, dupa ce i-a luat lui Alberto Contador un minut si 24 de secunde. De asemenea, alti rutieri care au realizat astazi performante notabile au fost Omar Fraile, care si-a asigurat, pentru un punct, tricoul alb cu buline albastre, devenind cel mai bun catarator din Vuelta a Espana 2016, si Fabio Felline, care, sosit al treilea, a adunat suficiente puncte pentru a-l depasi pe Alejandro Valverde in lupta pentru tricoul verde. Italianul de la Trek are mari sanse sa si-l pastreze si dupa ultima etapa, intrucat niciun sprinter notabil nu-i ameninta prima pozitie. In ceea ce priveste celelalte clasamente, Nairo Quintana are foarte mari sanse sa-si dubleze tricoul rosu cu cel alb, intrucat ramane lider la ”combinata”, iar, pe echipe victoria le revine celor de la BMC.

Vuelta se va incheia maine la Madrid, acolo unde vom asista, cel mai probabil, la un sprint. In ultima etapa, care masoara 104,8 km, se va pleca de la Las Rozas si, dupa 46 km, se va intra in capitala Spaniei. In scurt timp, rutierii vor ajunge pe turul de circuit din Madrid, pe care il vor parcurge de opt ori.

Etapa 20 – rezultate:
1. P. Latour (AG2R) 5h 19′ 19”
2. D. Atapuma (BMC) +2”
3. F. Felline (Trek) +17”
4. M. Frank (IAM) +17”
5. R. Gesink (Lotto NL – Jumbo) +1′ 03”
6. B. de Clercq (Lotto Soudal) +1′ 28”
7. R. Molard (Cofidis) +2′ 02”
8. L. Calmejane (Direct Energie) +3′ 01”
9. E. Chaves (Orica) +3′ 17”
10. N. Quintana (Movistar) +4′ 03”
11. C. Froome (Sky) +4′ 05”
12. A. Talansky (Cannondale) +4′ 34”
13. A. Contador (Tinkoff) +4′ 41”
14. S. Yates (Orica) +5′ 04”
15. D. de la Cruz (Etixx) +5′ 10”
16. G. Brambilla (Etixx) +5′ 28”
17. A. Valverde (Movistar) +5′ 38”
18. B. King (Cannondale) +5′ 49”
19. E. Silin (Katusha) +5′ 53”
20. P. Kochetkov (Katusha) +5′ 58”

Clasament general:
1. N. Quintana (Movistar) 80h 42′ 36”
2. C. Froome (Sky) +1′ 23”
3. E. Chaves (Orica) +4′ 08”
4. A. Contador (Tinkoff) +4′ 21”
5. A. Talansky (Cannondale) +7′ 43”
6. S. Yates (Orica) +8′ 33”
7. D. de la Cruz (Etixx) +11′ 18”
8. D. Moreno (Movistar) +13′ 04”
9. D. Formolo (Cannondale) +13′ 17”
10. G. Bennett (Lotto NL – Jumbo +14′ 07”
11. M. Scarponi (Astana) +15′ 33”
12. A. Valverde (Movistar) +15′ 57”
13. J.C. Peraud (AG2R) +18′ 22”
14. B. Hermans (BMC) +19′ 10”
15. E. Silin (Katusha) +22′ 05”
16. M. Monfort (Lotto Soudal) +29′ 37”
17. J. Bakelants (AG2R) +36′ 30”
18. S. Pardilla (Caja Rural) +38′ 13”
19. H. Zubeldia (Trek) +40′ 29”
20. K. Elissonde (FDJ) +42′ 01”

Clasament pe puncte:
1. F. Felline (Trek) 100 puncte
2. A. Valverde (Movistar) 97 puncte
3. N. Quintana (Movistar) 93 p
4. C. Froome (Sky) 92 p
5. L.L. Sanchez (Astana) 75 p

Clasament cataratori:
1. O. Fraile (Dimension Data) 58 puncte
2. K. Elissonde (FDJ) 57 puncte
3. R. Gesink (Lotto NL – Jumbo) 37 p
4. A. Geniez (FDJ) 28 p
5. N. Quintana (Movistar) 27 p

Clasamentul combinatei:
1. N. Quintana (Movistar) 8 puncte
2. C. Froome (Sky) 17 p
3. K. Elissonde (FDJ) 33 p
4. D. de la Cruz (Etixx) 38 p
5. A. Valverde (Movistar) 42 p

Clasament pe echipe:
1. BMC Racing Team 241h 21′ 47”
2. Movistar Team +4′ 43”
3. Cannondale-Drapac Pro Cycling Team +22′ 44”
4. Team Katusha +35′ 19”
5. AG2R La Mondiale +35′ 30”

Etichetat cu: , , , , , , , , , , , ,
Postat în ALTE SPORTURI, Ciclism

Comenteeeezi?!!

LIGA 1 2017/18
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj492124
2FCSB442129
3CS U Craiova402112
4FC Botosani35214
5FC Viitorul342113
6Astra Giurgiu34219
7Dinamo Bucuresti33219
8CSM Poli Iasi2721-3
9ACS Poli Timisoara2521-12
10Concordia Chiajna23210
11FC Voluntari2221-8
12OSK Sf Gheorghe1521-24
13Gaz Metan Medias1421-23
14Juventus Bucuresti921-30