LPF ataca dur FRF: ”Nu primim dispozitii si ordine de la Federatie! Dovada de amatorism”

liga-profesionista-LPFLiga Profesionista de Fotbal a avut o reactie dura la adresa FRF in scandalul declansat de suspendarea anulata a lui Edi Iordanescu. Prin intermediul unui comunicat oficial, LPF sustine ca a „primit cu stupoare, dar, mai ales, cu neplacere” pozitia FRF, acuzand forul condus de Razvan Burleanu ca ” incearca sa arunce pisica moarta in curtea Ligii”.

Vineri, FRF a transmis, tot printr-un comunicat, ca Liga trebuie sa se adreseze TAS pentru a constesta anularea suspendarii lui Iordanescu, in caz contrar chiar Federatia urmand a merge la TAS.

Iata comunicatul integral al Ligii:

LPF a primit cu stupoare, dar, mai ales, cu neplacere, comunicatul FRF, postat pe 29 aprilie 2016 pe site-ul oficial al acestei institutii.

Conducerea LPF constata cu amaraciune ca nu este, din pacate, prima oara cand FRF incearca sa arunce „pisica moarta” in curtea Ligii Profesioniste de Fotbal. De aceasta data, este vorba de surprinzatoarele si in acelasi timp extrem de controversatele decizii ale Comisiei de Recurs din subordinea Federatiei Romane de Fotbal.

Concret, este vorba de deciziile in cazul antrenorului principal al echipei Pandurii Targu-Jiu, Edward Iordanescu. Intr-adevar, FRF are dreptate atunci cand constata uriasa diferenta dintre verdictul Comisiei de Disciplina – o etapa suspendare si 40.000 de lei amenda – si cel a Comisiei de Recurs, care a anulat complet atat suspendarea, cat si sanctiunea cu amenda.

Consideram ca Federatia Romana de Fotbal avea si are in continuare datoria de a sanctiona aceste discrepante evidente si de a lua masurile necesare pentru a indrepta ceea ce este evident o eroare de judecata. Mai mult decat atat, ultimul verdict, cel al Comisiei de Recurs, arata ca e unul venit in urma unei judecati discretionare sau partizane. Iar daca nu e asa, inseamna ca primul verdict se inscrie in aceasta categorie.

Liga Profesionista de Fotbal cere Federatiei Romane de Fotbal, in conformitate cu prevederile regulamentare, sa actioneze in acest caz deja de notorietate in lumea fotbalului, dar nu intelege si nu este dispusa sa intreprinda ea demersurile catre Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne. In primul rand pentru ca taxele de judecata nu trebuie achitate din banii echipelor Ligii 1 Orange, in conditiile in care respectivele comisii apartin de Federatia Romana de Fotbal. Nu este normal ca aceste comisii sa decida pentru cazurile aparute ca urmare a meciurilor disputate in Liga 1 Orange. Cerem pe aceasta cale ca respectivele comisii sa apartina de Liga Profesionista de Fotbal, in cazurile in care speta judecata are legatura cu activitatea echipelor din Liga 1 Orange.

Daca insasi Federatia Romana de Fotbal recunoaste cu onestitate, ca e o situatie de fapt care nu mai poate dura si ca incepe sa devina o practica trimiterea cazurilor catre TAS, cu aceeasi onestitate ar fi trebuit sa-si recunoasca si limitele de competenta.

Este aproape stupefiant sa citim ca Federatia Romana de Fotbal considera LPF o anexa a forului conducator. Nu, domnilor, credeam ca sunteti de suficienta vreme in birourile de decizie ale fotbalului romanesc pentru a intelege ca LPF este o entitate care nu primeste dispozitii si ordine de la domneavoastra! Este de-a dreptul bizar si o dovada de amatorism ca FRF sa ceara Secretarului General al LPF sa intervina in aceasta speta la TAS, din moment ce se recunoaste ca acest lucru poate fi facut chiar de Secretarul General al FRF, «in scopul de a se asigura protejarea normelor si regulamentelor FRF».

Cu atat mai induiosatoare este incheierea comunicatului FRF, in care ni se reaminteste tuturor ca «in conformitate cu Regulamentul Disciplinar al FRF, membrii instantelor disciplinare sunt independenti si se supun numai statutelor si regulamentelor care le reglementeaza activitatea».

Speram ca ne-am facut bine intelesi si am fi fost bucurosi daca aceasta corespondenta, devenita acum publica, ar fi fost inlocuita de o incercare comuna de a lucra pentru binele intregului fotbal romanesc.

Niciodata, insa, nu e prea tarziu sa invatam unii de la altii!

Etichetat cu: , , , , ,
Postat în FOTBAL INTERN, Liga 1

Comenteeeezi?!!

LIGA 1 2017/18
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj401818
2FCSB381824
3CS U Craiova361811
4FC Botosani32189
5FC Viitorul301812
6Astra Giurgiu28187
7Dinamo Bucuresti24183
8CSM Poli Iasi2418-2
9ACS Poli Timisoara2318-11
10FC Voluntari2118-3
11Concordia Chiajna1718-5
12OSK Sf Gheorghe1218-20
13Gaz Metan Medias1118-23
14Juventus Bucuresti918-20