Directorul adjunct al liceului cu program sportiv „Mircea Eliade”, Ion Toma, a vorbit la Sport Total FM despre incidentul violent petrecut in urma cu o saptamana la un meci de copii din cadrul AMF Bucuresti.
„Particip si eu la multe meciuri de copii si observ in tribune reactii violente ale parintilor. Problema este a antrenorilor, cand le permit parintilor sa devina antrenori! Este neplacut cand parintii preiau atributiile antrenorilor.
Fiecare antrenor ar trebuie sa-i educe pe parinti. Rolul antrenorului este primordial, saptamanal ar trebui sa existe discutii cu parintii.
Exista cluburi particulare care nu au terenuri, daca ei au un singur teren, unde ar putea sa stea parintii?
Antrenorul de la copii si juniori trebuie sa fie si bona, si mama, si tata… Nu are treaba doar o ora si jumatate, cat dureaza antrenamentul. La primul antrenament, antrenorul trebuie sa-i prezinte niste reguli parintelui pe care sa fie obligat sa le respecte.
Nu avem bani sa angajam bodyguarzi, ce sa facem, sa ne pazim cand mergem cu copilul la antrenament?„, a spus Ion Toma, seful Centrului de Copii si Juniori al clubului Steaua, in emisiunea „Liga de weekend”.