”Bun venit, Constantin Schumacher!” Petrolul si-a prezentat oficial noul antrenor

constantin-schumacher-petrolulClubul Petrolul si-a prezentat oficial noul antrenor, Constantin Schumacher, dupa ce a reusit sa se inteleaga, in cele din urma, cu Mihai Stoichita, in privinta rezilierii contractului.

FC Petrolul Ploiesti a ajuns, astazi, la un acord cu Mihai Stoichita, privind încetarea raporturilor contractuale. Astfel, gruparea ploiesteana s-a despartit de tehnicianul care a pregatit echipa în ultima parte a sezonului de toamna, clubul nostru multumindu-i pentru colaborare lui Mihai Stoichita si urandu-i, totodata, mult succes în viitor.

Noul antrenor al FC Petrolul Ploiesti este Constantin Schumacher, cel care, începand de maine, 6 ianuarie, va începe efectiv munca, odata cu reunirea lotului, programata pentru ora 12.00, la stadionul „Ilie Oana”.

In varsta de 39 de ani, Constantin Schumacher a avut o cariera îndelungata, ca jucator, la nivel de prim esalon, iar, ca antrenor, le-a pregatit pe Juventus Bucuresti, CSM Rm. Valcea, Otelul Galati si, ultima data, SCM Argesul Pitesti. Din stafful tehnic al lui Constantin Schumacher va face parte si Dragos Radu, cel care va ocupa postul de antrenor secund.

Bun venit, Constantin Schumacher!”, se arata in postarea de pe fcpetrolul.ro.

Etichetat cu: , ,
Postat în FOTBAL INTERN, Liga 1

Comenteeeezi?!!

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj542623
2FCSB492620
3U Craiova 1948452619
4Astra Giurgiu422613
5FC Viitorul3826-1
6Sepsi Sfantu Gheorghe37267
7FC Botosani3626-2
8Poli Iasi3426-10
9AFC Hermannstadt3226-3
10Dinamo Bucuresti3226-8
11Gaz Metan Medias3126-7
12Dunarea Calarasi2426-9
13FC Voluntari2126-16
14Concordia Chiajna1826-26