Dan Alexa: „Domnul Morar mi-a promis ca se va prelungi termenul in dosarul de insolventa, jucatorii vor primi un salariu restant si cateva prime!”

alexaAntrenorul formatiei Rapid, Dan Alexa, a declarat ca actionarul majoritar Valeri Moraru a renuntat la intentia de a ceda clubul si a precizat ca anul viitor exista sanse ca gruparea giulesteana sa iasa din procedura de insolventa.

Am vorbit cu domnul Moraru si a revenit asupra deciziei de a renunta la Rapid. Luna viitoare este un termen important pentru club in dosarul de insolventa. Domnul Moraru mi-a dat asigurari ca se va prelungi termenul pentru ca s-au facut pasii corecti.

Nu vreau sa ma gandesc la altceva. E un lucru pozitiv ce s-a intamplat la Dinamo, cu iesirea din insolventa. Avem asigurari ca se poate scoate si Rapidul din insolventa de anul viitor, speram sa si reuseasca sa o faca. Ar fi senzational„, a spus Alexa, conform Dolce Sport.

De asemenea, tehnicianul a adaugat ca in zilele urmatoare jucatorii vor mai primi o parte din restantele financiare. „E foarte important sa avem liniste. Am inteles ca zilele acestea se vor plati niste prime, iar la inceputul saptamanii viitoare un salariu restant„, a mentionat Alexa.

Referitor la partida cu Rapid Suceava din cadrul etapei a X-a a Ligii a II-a, antrenorul a mentionat ca aceasta este extrem de importanta, deoarece o victorie ar consolida pozitia intai a echipei in clasamentul Seriei I.

Intalnim o contracandidata la promovare, o echipa formata din jucatori cu experienta, foarte periculoasa pe contraatac. Rapid Suceava este una dintre echipele bune ale Seriei I si din acest motiv cred ca vom avea un meci greu.

Dupa infrangerea de la Pojorata este foarte important sa avem reactie, sa avem o evolutie consistenta si sa castigam. Trebuie sa revenim pentru ca acel esec nu ne-a facut bine niciunuia. Meciul cu Rapid Suceava este foarte important in economia campionatului si cred ca o victorie ne consolideaza locul intai. si asa avem sanse sa terminam turul pe locul intai, ceea ce ne-ar da mai multa liniste„, a precizat tehnicianul.

Etichetat cu: , , , , , ,
Postat în FOTBAL INTERN, Liga 2

Comenteeeezi?!!

LIGA 1 2017/18
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj401818
2FCSB381824
3CS U Craiova361811
4FC Botosani32189
5FC Viitorul301812
6Astra Giurgiu28187
7Dinamo Bucuresti24183
8CSM Poli Iasi2418-2
9ACS Poli Timisoara2318-11
10FC Voluntari2118-3
11Concordia Chiajna1718-5
12OSK Sf Gheorghe1218-20
13Gaz Metan Medias1118-23
14Juventus Bucuresti918-20