EXCLUSIV / Adi Falub: „Liga 2, daca ar fi bine organizata, dar nu la ora 11:00, ar fi poate mai interesanta decat Liga 1!”

jucatori-u-clujUna dintre echipele cu o istorie vasta in fotbalul romanesc, Universitatea Cluj, a retrogradat in Liga 2, la finalul sezonului 2014-2015, dupa cinci sezoane consecutive petrecute in primul esalon. Putina lume stie ca la promovarea in Liga 1 a „sepcilor rosii”, in sezonul 2008-2009, a pus umarul si antrenorul Adi Falub, aflat atunci la prima experienta ca tehnician in cariera! Desi era retrogradata, Universitatea a jucat finala Cupei Romaniei, pe 31 mai, cu campioana Steaua, dar a pierdut cu 0-3, iar pe banca tehnica a stat tot Adi Falub.

Finala cu Steaua a fost castigata de suporterii nostri, chiar daca pe teren am pierdut. E pacat sa dispara aceasta echipa. La ora asta, nu s-a schimbat nimic fata de ora cand jucam  finala. Imbucurator este faptul ca intre timp datoria a mai scazut la doar 400.000 de euro, o  suma care poate fi acoperita intr-un final.

Din pacate, in conducere nu prea mai avem pe nimeni, in afara de doamna administrator  judiciar. Pe final, nu am avut nici cu cine sa discutam, sa facem o strategie, dar nu ne-am plans,  pentru ca am vrut sa transmitem o energie pozitiva jucatorilor. Dar neplatiti de atatea luni era greu. Daca nu aveam aceste probleme acum nu mai eram retrogradati. Cea mai mare  realizare a noastra la club a fost ca am reusit sa obtinem jucatorilor o masa pe zi.

Liga 2, daca ar fi bine organizata, dar nu la ora 11:00, ar fi poate mai interesanta si  decat Liga 1. Cred ca o serie e cel mai indicat. Cred ca a venit randul ca si Liga a 2-a sa  se vanda unei televiziuni asa cum trebuie!”, a declarat antrenorul Universiotatii Cluj, Adi Falub, la „Trafic sport”.

Etichetat cu: , , ,
Postat în FOTBAL INTERN, Liga 2

Comenteeeezi?!!

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj542623
2FCSB492620
3U Craiova 1948452619
4Astra Giurgiu422613
5FC Viitorul3826-1
6Sepsi Sfantu Gheorghe37267
7FC Botosani3626-2
8Poli Iasi3426-10
9AFC Hermannstadt3226-3
10Dinamo Bucuresti3226-8
11Gaz Metan Medias3126-7
12Dunarea Calarasi2426-9
13FC Voluntari2126-16
14Concordia Chiajna1826-26