Rutierii lui Europcar sunt liberi sa plece daca au oferte, dupa ce echipa nu a primit licenta World Tour

europcarEchipa franceza de ciclism Europcar nu a primit licenta World Tour pentru 2015, Comisia din cadrul UCI invocand neanjunsurile financiare din cadrul bugetului echipei. Astfel, team-managerul Jean-Rene Bernaudeau a declarat ca ciclistii sunt liberi sa plece daca vor avea oferte.

Daca vor fi ofertati, ce ati vrea sa le spun?”, a zis Bernaudeau, atunci cand a fost intrebat daca prin retrogradarea lui Europcar de la statutul de World Tour la cel Pro Continental le va permite rutierilor sa plece la echipe mai mari pentru a putea lua startul in cursele importante. Cum startul noului sezon bate la usa, este greu de crezut ca starurile lui Europcar, printre care se numara Pierre Rolland, Thomas Voeckler sau Bryan Cocquard, vor ajunge in alta parte.

Bernaudeau a descris dosarul de licentiere al echipei sale drept unul impresionant in ceea ce priveste nivelu administrativ si foarte bun din punct de vedere etic”, dar a recunoscut ca ”exista un decalaj de 6% intre incasarile preconizate si cheltuieli. Acesta a mai precizat ca echipei i-a fost dificil sa se ridice la cerintele financiare din World Tour, bugetul fiind doar putin mai mare decat jumatate din cele 14 milioane de euro, suma care reprezinta bugetul mediu al unei formatii din prima divizie.

Exista trei echipe de divizia a doua care au un buget mai mare decat al nostru. Rutierii mei nu sunt platiti la adevarata lor valoare”, a mai spus Bernaudeau.

Mai trebuie spus ca sponsorul Europcar, o companie franceza care se ocupa cu inchiriatul de masini, isi va incheia colaborarea cu echipa la finalul sezonului 2015.

Etichetat cu: , , , ,
Postat în ALTE SPORTURI, Ciclism

Comenteeeezi?!!

LIGA 1 2017/18
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj331416
2CS U Craiova321512
3FCSB291414
4Astra Giurgiu24148
5FC Botosani24146
6Dinamo Bucuresti20146
7FC Viitorul20144
8CSM Poli Iasi1815-4
9ACS Poli Timisoara1814-5
10Concordia Chiajna1715-1
11FC Voluntari1614-3
12OSK Sf Gheorghe1115-15
13Gaz Metan Medias915-20
14Juventus Bucuresti715-18