Nationalele de ciclocros din Parcul Tineretului au incheiat sezonul!

ciclocrosIn pofida timpului rece din acest al doilea weekend de noiembrie pasionatii de ciclocros, licentiati si amatori, au tinut sa participe la ultima competitie a sezonului, Campionatele Nationale. Locul de desfasurare, aleile Parcului Tineretului, a fost propice, datorita traseului ales, care nu a perturbat putinii amatori de plimbare.

La categoria Elite a castigat Razvan Juganaru, legitimat la Dinamo Bucuresti, care i-a devansat pe Valentin Plesa si Bogdan Dumitru, ambii de la Petrolul Ploiesti. Ei au parcurs sapte ture de cate 2,6 kilometri. La juniori, dupa cinci ture, cel mai bun a fost Malnasi Jozsef-Muresul Tg. Mures, elevul antrenorului Berekmeri Csongor, iar la feminin, colega sa de club, Beata Piringer.

Intrecerile amatorilor, urmarite de un insemnat numar de parinti si prieteni ai concurentilor, au oferit un spectacol agreabil. S-au impus: Andrei Horomnea-categoria 6-7 ani, Briana Gut-8-10 ani, Radu Dragoiu-11-13 ani, Tudor Ciolacu-juniori, iar la MTB Sandu Marc, Ana Dulu, Alina Traistaru-categoria 18-39 ani, Stefan Morcov-categoria 40-49 ani, Mrius Nichiforeanu+50, George Porumb, la noua categorie +90 kg. Daniel Florea-Agerpres a intrat in posesia Cupei Presei, organizata in premiera. Dintre colegii nostri de breasla, care au fost sase la numar, au mai prins podiumul Liviu Cumpat-Realitatea TV si Catalin Cirnu-Radio Romania. Cel din urma a facut si oficiul de prezentator al medaliatilor, cate trei la fiecare categorie. Totalul premiilor in bani, oferite de NIRO Investment, unul dintre partenerii de ani buni ai federatiei, s-a cifrat la 5000 lei. Printre sponsori s-au mai aflat Isostar si Podgoria Samburesti.

Nicolae Plugaru, presedintele federatiei, ne-a declarat la final: „A fost un concurs bun, care pune capat unui sezon competitional cu multe evenimente. Urmeaza stabilirea calendarului pe anul viitor, pana la sfarsitul lui noiembrie, pe care-l vom face, tinand cont de propunerile facute de cluburile afiliate. Nu va lipsi din acest program Cupa Oraselor, pe care n-am reusit s-o tinem anul acesta, ca si Turul Romaniei.”

foto: Nicusor Stan

Etichetat cu: , , , ,
Postat în ALTE SPORTURI

Comenteeeezi?!!

LIGA 1 2017/18
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj401818
2FCSB381824
3CS U Craiova361811
4FC Botosani32189
5FC Viitorul301812
6Astra Giurgiu28187
7Dinamo Bucuresti24183
8CSM Poli Iasi2418-2
9ACS Poli Timisoara2318-11
10FC Voluntari2118-3
11Concordia Chiajna1718-5
12OSK Sf Gheorghe1218-20
13Gaz Metan Medias1118-23
14Juventus Bucuresti918-20