Conform unui comunicat al Ministerului Tineretului si Sportului, remis Sport Total FM, in cadrul sedintei interministeriale de miercuri s-a propus introducerea unei ore de fotbal saptamanale, ca materie optionala in scolile primare, gimnaziale si liceale.
”Miercuri, 29 octombrie 2014, în cadrul şedinţei interministeriale a fost propus proiectul de introducere în programa educaţională, începând cu anul şcolar 2015-2016, a unei ore de fotbal pe săptămână, ca materie opţională, pentru şcoala primară, gimnazială şi liceu.
Proiectul a fost propus de către Federaţia Română de Fotbal în contextul planurilor Guvernului de a construi 400 terenuri de fotbal la nivel naţional.
Reiterăm faptul că, dacă propunerea de proiect va primi aviz favorabil, ora săptămânală de fotbal va fi introdusă în regim opţional”, se arata in comunicatul remis Sport Total FM.