EXCLUSIV / Ioan Iovanescu: „In tenisul feminin, exista junioare talentate care pot prelua stafeta de la jucatoarele experimentate”

Ducu-si-Rosca-Roland-GarrosTenisul romanesc feminin trece printr-o perioada foarte buna. Pe langa Simona Halep, care e pe locul al treilea in clasamentul WTA, dupa ce a fost chiar si pe cel secund, in TOP 50 se mai afla si Monica Niculescu si Irina Begu. Ioan Iovanescu, cel care se ocupa cu antrenatul junioarelor, considera ca, in Romania, exista jucatoare care se pot ridica in viitor la performantele celor amintite mai sus.

Sunt cele trei in prima suta, apoi e Sorana la buza sutei. Din spate, sunt cateva tinere care vin. De exemplu, Patricia Tig, de la Galati, e acum in Mexic, a avut doua turnee de 50.000 si dupa rezultatele de acolo, s-ar putea sa urce in primele 200.

In primele 400, mai avem alte doua jucatoare, Elena Cadar, 20 de ani, e stangace, si Irina Bara, 19 ani, care ar putea incheia anul pe 300 si ceva..

Sunt si junioarele, cele trei. Ioana Rosca si Ioana Ducu au jucat foarte mult la junioare anul acesta pentru ca asa au fost obligatiile fata de Federatie. Pe langa cele trei Grand Slam-uri, au fost si la Campionatele Europene. Sunt vicecampioane europene pentru al doilea an la rand la sub 18 ani, alaturi de Gabriela Ruse care a facut semifinala la Wimbledon. Cele doua Ioane au deja clasament WTA. Ioana Rosca a jucat deja 3 turnee de 10.000 si unul de 25.000 dolari. De acum s-a terminat cu junioratul, va trebui sa joace turnee sus, dar apar problemele, lipsa banilor, lipsa unui program profesionist.

Dar, pe partea fetelor, exista jucatoare si in spate care pot prelua stafeta.

Acum au inceput parintii sa vina cu fetite si baietei la initiere pentru ca vor sa ajunga ca Simona Halep. Abia apoi vad cat de costisitor e si cate sacrificii implica, dar e bine ca au inceput sa vina iar copii catre tenis. In ultimii 3-4 ani incepusera sa se vada un mare recul.”, a spus Iovanescu despre situatia junioarelor.

Etichetat cu: , , , , ,
Postat în ALTE SPORTURI, Tenis

Comenteeeezi?!!

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj542623
2FCSB492620
3U Craiova 1948452619
4Astra Giurgiu422613
5FC Viitorul3826-1
6Sepsi Sfantu Gheorghe37267
7FC Botosani3626-2
8Poli Iasi3426-10
9AFC Hermannstadt3226-3
10Dinamo Bucuresti3226-8
11Gaz Metan Medias3126-7
12Dunarea Calarasi2426-9
13FC Voluntari2126-16
14Concordia Chiajna1826-26