31 de ani de la marea victorie a Romaniei in fata Italiei, campioana mondiala la vremea respectiva!

gol-Romania-ItaliaMiercuri, 16 aprilie, s-au implinit 31 de ani de la succesul senzational al Romaniei in fata Italiei, 1-0, formatie care castigase titlul mondial cu mai putin de un an inainte de confruntarea de la Bucuresti.


Nu putem invinge campioana mondiala decat dintr-o faza fixa. Altfel, apararea lor e practic de netrecut„, e declaratia care a intrat in legenda a tanarului antrenor Mircea Lucescu.

Pe atunci, in varsta de 37 de ani, selectionerul echipei nationale a anticipat impecabil ceea ce avea sa se intample in seara zilei de 16 aprilie 1983. Pe un 2″23 August” arhiplin, Romania obtinea singurul succes din istorie, intr-un meci oficial, in fata unei campioane mondiale en-titre, sub conducerea lui Mircea Lucescu. Si castiga mai apoi grupa calificandu-se, in premiera, la un turneu final european. Astazi, golul lui Boloni, din pasa maiastra a lui Balaci ramane, inca, Everestul fotbalului romanesc. Astazi, se implinesc 31 de ani de la ingenuncherea Italiei, campioana mondiala!

ROMANIA – ITALIA 1- 0 (1- 0)

Bucuresti, 16.04.1983.
Campionatul European, faza preliminara.
Stadion: 23 August.
Spectatori: 80.000.
Arbitru: Vautrot (Franta).
A marcat: BOLONI (24′).

ROMANIA: Dumitru MORARU (Dinamo Buc. 23/0) – Mircea REDNIC (Corvinul 18/0), Gino IORGULESCU (Sportul stud. 18/0), Costica STEFANESCU-cpt.(Univ.Craiova 40/0), Nicolae UNGUREANU (Univ.Craiova 12/0) – Ionel AUGUSTIN (Dinamo Buc. 21/2)/70 Ioan ANDONE (Corvinul 15/1), Ladislau BÖLÖNI (ASATg.Mures 60/15), Michael KLEIN (Corvinul 18/4), Ilie BALACI (Univ.Craiova 61/8) – Ion GEOLGAU (Univ.Craiova 9/0)/87′ Sorin CIRTU (Univ.Craiova 6/0), Rodion CAMATARU (Univ.Craiova 27/8). Antrenor: Mircea Lucescu 18.

ITALIA: Zoff – Gentile, Collovati, Scirea, Cabrini – Marini, Tardelli, Antognoni (57′ Dossena) – Conti, Rossi, Bettega (70′ Altobelli). Antrenor: Enzo Bearzot.

Sursa: „Lpf.ro”

Etichetat cu: , , , , , , ,
Postat în NATIONALA

Comenteeeezi?!!

LIGA 1 2017/18
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj331416
2FCSB291414
3CS U Craiova291411
4Astra Giurgiu24148
5FC Botosani24146
6Dinamo Bucuresti20146
7FC Viitorul20144
8ACS Poli Timisoara1814-5
9Concordia Chiajna17140
10FC Voluntari1614-3
11CSM Poli Iasi1514-6
12OSK Sf Gheorghe1114-14
13Gaz Metan Medias914-18
14Juventus Bucuresti414-19