EXCLUSIV / Pandurii NU are probleme financiare. In vara, echipa intra in reconstructie

pustai-jucatori-antrenamentPandurii Tg. Jiu a pierdut pe teren propriu in fata lui CFR Cluj, scor 0-1 si a cazut pana pe pozitia a 6-a in clasament, indepartandu-se ingrijorator de primele patru pozitii ce deschid calea catre cupele europene. Rezultatele sub asteptari si frictiunile din ultima vreme de la club, aparute odata cu plecarea lui Marin Condescu din board-ul de conducere si ancheta derulata de politistii de la IPJ Gorj in urma unor nereguli depistate in parcul auto al gruparii, au dat nastere mai multor speculatii.

Zvonurile potrivit carora echipa gorjeana ar fi ramas fara sustinere financiara, care afecteaza evolutiile jucatorilor sunt infirmate categoric de noul presedinte al Consiliului de Administratie al clubului, Mihai Prunariu.

„Este o mare minciuna, chiar nu sunt probleme financiare. Noi anul acesta am platit datoriile restante ale anului trecut, care trebuia sa le fi platit domnul Marin Condescu. Am cheltulit anul trecut din buget 9,4 milioane trecut si am mai platit anul acesta vreo 1,5 milioane restante din 2013.

Jucatorii sunt cu salariile si primele la zi. Nu asta este problema pentru care nu joaca ei, sunt alte probleme si probabil ca le vom depista pe parcurs. Jocul echipei nu ne satisface precum si faptul ca nu au prospetime. Faptul ca avem rezultate slabe in fata suporterilor nu ne multumeste”, a declarat Mihai Prunariu in exclusivitate pentru Sport Total FM, in emisiunea „Liga de weekend”.

Aviz pentru Pustai: publicul trebuie multumit!

Daca anul trecut, Cristi Pustai reusea sa obtina rezultate optimiste pentru viitor in grupele Europa League, in prezent Pandurii sunt departe de a fi siguri ca vor reveni in competitiile internationale. Antrenorul este insa creditat in continuare de conducerea clubului, chiar si dupa infrangerea suferita in fata propriilor suporteri in fata lui CFR Cluj.

„Cristi Pustai este antrenorul nostru deocamdata. El a avut rezultate excelente la Tg. Jiu. Problema este a noastra, a tuturor, a conducerii, a antrenorului si a jucatorilor, ca nu reusim sa facem un joc frumos sa multumim publicul. Pana la urma cred ca toti avem o parte de vina si vom incerca sa vedem ce vom face in continuare ca in ritmul nu cred ca e ok.

Ne dorim cu totii o victorie, mai ales acasa, dar uite ca nu reusim. Nici jocul echipei nu este unul stralucit si lucrul acesta ne ingrijoreaza pe toti. Am facut un joc prost, dar cred ca un rezultat de egalitate era mai echitabil. Acum, daca faceam egal la Dinamo si egal cu CFR, faceam doar doua puncte, asa Dumnezeu ne-a ajutat sa luam 3 puncte cu Dinamo, dar am pierdut in ultimele minute cu CFR Cluj”, a spus Mihai Prunariu.

Reconstructie din vara!

Daca in partida cu „feroviarii” Pandurii a aliniat un prim „11” format din doar trei jucatori romani (Pleasca, Nicoara si Ciucur), ambitiile de viitor ale gorjenilor vizeaza reconstructia echipei cu jucatori din propria pepiniera.

„Eu sunt de putin la timp la club, nu stiu care a fost strategia inainte. Noi vrem din vara sa reconstruim echipa sa ne bazam si pe centrul de copii si juniori, pe jucatorii de la Pandurii II, pentru ca acolo am imbunatatit foarte mult echipa, nu sunt jucatori peste 21 de ani. Majoritatea jucatorilor sunt creati in pepinierea proprie a clubului. Probabil din vara vor fi jucatori care vor ramane si vor fi si unii care vor pleca”, a dezvaluit oficialul gruparii.

Puncte pentru Europa

Cat despre obiectivul echipei pentru restul sezonului, Mihai Prunariu sustine ca Pandurii vizeaza o victorie si doua remize in urmatoarele etape cu Gaz Metan Medisa (deplasare), Sageata (acasa) si FC Botosani (deplasare). Revenirea in cupele europene se impun de asemenea.

„Mai sunt 9 jocuri si 27 de puncte in joc. Noi am stabilit un obiectiv, 5 puncte in 3 meciuri, asta inseamna ca la Medias trebuie sa batem. Obiectivul in anul acesta este sa mergem in cupele europene, dar trebuie sa gasim solutiile pentru aatinge aceste obiective, dar este problema in special a antrenorului si a jucatorilor.

Dupa o mare performanta e greu sa te mentii acolo si, daca ne uitam in Liga 1, toate echipele care au castigat campionatul, in anul urmator, au mers mai prost. Trebuie sa cream la Tg. Jiu stabilitate, sa facem un proiect pe termen lung, pe 4-5 ani”, a incheiat presedintele CA al clubului gorjean.

sursa foto: sportingorj.ro

Etichetat cu: , , , , , , ,
Postat în Liga 1

Comenteeeezi?!!

LIGA 1 2017/18
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj331416
2FCSB291414
3CS U Craiova291411
4Astra Giurgiu24148
5FC Botosani24146
6Dinamo Bucuresti20146
7FC Viitorul20144
8ACS Poli Timisoara1814-5
9Concordia Chiajna17140
10FC Voluntari1614-3
11CSM Poli Iasi1514-6
12OSK Sf Gheorghe1114-14
13Gaz Metan Medias914-18
14Juventus Bucuresti414-19