EXCLUSIV / Eugen Parvulescu: „Ii dorim succes noului sef al FRF, chiar daca noi aveam pregatit votul pentru Gica Popescu!”

pirvulescu-bunPrinte membrii afiliati la FRF care nu au fost prezenti la Adunarea Generala de miercuri, cand a fost ales Razvan Burleanu, se numara si Pandurii Tg. Jiu, pentru ca oficialii vicecampioanei doreau sa acorde votul lui Gica Popescu. Cum aceasta a primit o condamnare definitiva, cu o zi inaintea alegerilor, oficialii clubului Pandurii nu au mai facut deplasarea la Casa Fotbalului.

Sunt numai speculatii in legatura cu postul de manager al Stelei, sunt presedintele clubului Pandurii si atat. Cea mai importanta problema a noastra sunt rezultatele, asta trebuie sa rezolvam, dar si accidentarile. Speram sa luam toate cele trei puncte de la Giurgiu. Daca vrem sa ne indeplinim obiectivul trebuie sa castigam la Astra.

Am citit programul lui Burleanu si spun sa-i acordam tot sprijinul. Noi nu l-am votat, pentru ca ne pusesem de acord sa-l sprijinim pe Gica Popescu, dar asta nu inseamna ca nu-i uram suscces noului presedinte al FRF”, a declarat presedintele Pandurilor, Eugen Pirvulescu, in emisiunea „Executii in direct”.

Etichetat cu: , , , , ,
Postat în Liga 1

Comenteeeezi?!!

LIGA 1 2017/18
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj401818
2FCSB381824
3CS U Craiova361811
4FC Botosani32189
5FC Viitorul301812
6Astra Giurgiu28187
7Dinamo Bucuresti24183
8CSM Poli Iasi2418-2
9ACS Poli Timisoara2318-11
10FC Voluntari2118-3
11Concordia Chiajna1718-5
12OSK Sf Gheorghe1218-20
13Gaz Metan Medias1118-23
14Juventus Bucuresti918-20