EXCLUSIV / Florin Spulber, impresii dupa ziua intai a primei etape de Cupa Mondiala desfasurata in Romania

sarituriRomania organizeaza in premiera o etapa de Cupa Mondiala la sarituri cu schiurile, devenind a 14-a tara in care se desfasoara una dintre rundele prestigioasei competitii dedicate saritorilor cu schiurile. Antrenorul lotului national din cadrul federatiei de schi-biatlon, Florin Spulber a explicat in exclusivitate pentru Sport Total FM, care au fost premisele care au onorat tara noastra cu vizita uneia dintre cele mai iubite intreceri din sfera sporturilor de iarna.
„Rezultatele bune obtinute la FOTE 2013 si buna organizarea din aceasta mare competitie au facut ca Federatia Internationala de Schi sa ne acorde aceasta etapa de Cupa Mondiala, care azi (sambata, n.r.), in ciuda conditiilor de vreme, s-a desfasurat la un nivel foarte bun.

Concursul a fost organizat in bune conditii, chiar daca nu am avut zapada foarte multa, totusi nivelul zapezii pe pista de aterizare a fost consistent. Nu am avut accidente sau incidente, nivelul tehnic a fost foarte bun. Sara Takanashi, nu este o intamplare, este lidera Cupa Mondialei si a castigat detasat competitia”, a declarat Florin Spulber in exclusivitate pentru Sport Total FM, in emisiunea „Liga de weekend”.

Antrenorul lotului olimpic de schi-biatlon s-a declarat totodata multumit pe deplin de conditiile complexului olimpic construit la Rasnov, despre care spune ca este unul de invidiat in partea aceasta a Europei.

„Baza olimpica de la Rasnov este una dintre cele mai moderne baze din sud-estul si centrul Europei. Nivelul tehnic al trambulinelor este unul ridicat, permite sarituri in siguranta. De altfel, beneficiem de mai multe trambuline.

Practic putem sa tinem antrenamente si competitii de-a lungul intregului an, deoarece beneficeim si de suprafata sintetica, beneficiem de un sistem de inghetare astfel incat putem sa organizam competitii si sesiuni de antrenament si la temperaturi mai ridicate in timpul iernii”, a explicat Florin Spulber.

Cat priveste prestatia saritorilor romani la Soci, cat si despre parcul olimpic construit in Rusia cu ocazia Jocurilor Olimpice de iarna, Florin Spulber nu are nimic de amendat.

„Pentru mine a fost prim Olimpiada la care am participat ca antrenor. Conditiile au foarte bune, trambuline moderne, nivelul tehnic a fost unul foarte bun. S-au facut eforturi considerabile, acum 3 ani era o zona virgina la Soci, acum s-a transformat intr-un oras turistic, cu partii de schi alpin, schi fond, bob, sanii, un complex modern de trambuline; beneficiezi de toate conditiile necesare pentru a te antrena la toate disciplinele sportive de iarna.

Noi n-am avut obiectiv calificarea la JO de Soci. Aceasta calificare a venit doar pe fondul rezultatelor foarte bune obtinute de sportivii nostri in ultima perioada, Pitea Iulian, Torok Eduard. Dana Haralambie aceasta calificare fiind cota doar de 30 de fete – la baieti fiind de 70 – ea terminand pe locul 31″, a incheiat Florin Spulber.

Etichetat cu: , , , , , , , ,
Postat în SPORTURI DE IARNA

Comenteeeezi?!!

LIGA 1 2017/18
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj331416
2FCSB291414
3CS U Craiova291411
4Astra Giurgiu24148
5FC Botosani24146
6Dinamo Bucuresti20146
7FC Viitorul20144
8ACS Poli Timisoara1814-5
9Concordia Chiajna17140
10FC Voluntari1614-3
11CSM Poli Iasi1514-6
12OSK Sf Gheorghe1114-14
13Gaz Metan Medias914-18
14Juventus Bucuresti414-19