Vicecampioana mondiala cu reprezentativa de handbal a Romaniei, bacauanca Narcisa Lecusanu, 37 de ani, a castigat, luni, 10 februarie, fotoliul de vicepresedinte al FR Handbal, in sectiunea feminina, acumuland 107 voturi, mai multe chiar decat noul presedinte, Alexandru Dedu.
„Vreau sa le multumesc celor care au crezut in mine si mi-au acordat votul. Sper sa nu dezamagesc si sa facem impreuna lucruri bune pentru handbalul romanesc. Nu am ales sa fiu antrenor pentru ca am decis sa fac si altceva si cred ca m-am descurcat pana acum.
Avem deja o colaborare cu centrele de copii si va trebui sa dezvoltam si mai mult aceasta latura. Trebuie sa mergem mai des prin scoli, pentru ca de acolo ne vom extrage viitoarele talente.
In Liga Campionilor avem posibilitatea sa mergem cu doua echipe, asta din cauza parcursului excelent de pana acum al Oltchimului. Mi-as dori din topt sufletul sa avem oameni care sa sprijine acest sport, pentru ca un ambasador mai bun decat a fost Oltchimul nu puteam avea in sport„, a declarat fosta handbalista, vicecampioana mondiala in 2005, in emisiunea „Executii in direct”.