Franta reclama trofeul Campionatului European, in finala contra tarii gazde, Danemarca. Despre partida programata, duminica, la Herning, a vorbit in exclusivitate pentru Sport Total FM, legendarul jucator al echipei nationale masculine de handbal, Stefan Birtalan.
„Eu vad Franta mult mai buna, mult mai puternica, nici nu stiu ce n-are. Dar Danemarca joaca acasa, intr-o sala plina, unde toata lumea este pentru Danemarca. Pana la urma este insa un meci echilibrat. Eu ma duc insa spre Franta, pentru ca mi-aduc aminte ca acum 40-50 de ani i-am invatat handbal si macar cei pe care i-am invatat sa joace si sa castige trofeul”, a declarat Stefan Birtalan in emisiunea „Liga de weekend”.
Fostul antrenor al echipei de tineret a Romaniei a salutat prezenta si prestatia celor doi arbitri romani, Bogdan Stark si Romeo Stefan, in finala mica a turneului, castigata de Spania in fatia Croatiei, cu scorul 29-28.
„Trebuie sa ne bucuram ca avem o pereche de arbitrii care arbitreaza la nivelul acesta. Este o mandrie pentru tara noastra.
Pe vremuri mereu se plangeau arbitrii nostrii ca nu pot arbitra la turneele finale, pentru ca este echipa mereu prezenta acolo, uite ca azi nu mai suntem acolo si au ocazia sa arbitreze”, a incheiat Stefan Birtalan.