Mircea Sandu, Victor Piturca si Anghel Iordanescu s-au intalnit si au decis ca turneul din America de Sud sa nu mai aiba loc!

Iordanescu-PiturcaPana la urma, turneul pe care echipa nationala de fotbal a Romaniei din America de Sud nu se va mai desfasura, dupa ce selectionerul Victor Piturca s-a aratat deranjat de faptul ca acesta fusese stabilit fara ca lui sa-i fie cerut parerea.

Acesta a avut, marti, o prima intrevedere cu Mircea Sandu si Anghel Iordanescu pentru stabilirea programului primei reprezentative, o discutie care s-a intins pe durata a doua ore, la finalul careia, fostul selectioner a declarat ca programul inca ramane suv semnul intrebarii.

A fost o discutie de doua ore, daca nu gresesc, la biroul presedintelui Federatiei Romane de Fotbal. Domnul Victor Piturca a lamurit cateva aspecte pe care dorea sa le lamureasca cu presedintele Federatiei, apoi am trecut la probleme legate de programul echipei nationale in aceasta primavara si programul intr-un eventual turneu in perioada 25 mai – 5 iunie.

In momentul de fata, turneul din America de Sud, cu meciuri contra lui Chile si Uruguay, nu va mai avea loc. Am trimis deja fax ca renuntam la cele doua jocuri. Sunt ceva discutii, dar mi-ar fi greu sa dau numele echipelor de care ar fi vorba, fiindca nu e nimic sigur. Dintr-un anumit punct de vedere, va spun sincer ca mi se pare un argument intemeiat ca ar fi o deplasare lunga. Victor Piturca isi doreste jocuri cu echipe din Europa.„, a declarat”Generalul”, la Digi Sport.

Cred ca relatia dintre mine si selectioner s-a lamurit, cel putin din punctul meu de vedere. Cred ca ar trebui intrebat si domnul Victor Piturca. El raspunde de rezultat, de selectie si de primul 11…„, a incheiat directorul tehnic al Federatiei Romane de Fotbal.

Etichetat cu: , , , ,
Postat în NATIONALA

Comenteeeezi?!!

  1. Fane spune:

    Asa sa faceti,ca de acum nu o sa va mai invite nici o echipa cu o valoare cat de cat.Astia-s romanii si apoi se plang ca joaca cu toti amatorii.

LIGA 1 2017/18
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj401818
2FCSB381824
3CS U Craiova361811
4FC Botosani32189
5FC Viitorul301812
6Astra Giurgiu28187
7Dinamo Bucuresti24183
8CSM Poli Iasi2418-2
9ACS Poli Timisoara2318-11
10FC Voluntari2118-3
11Concordia Chiajna1718-5
12OSK Sf Gheorghe1218-20
13Gaz Metan Medias1118-23
14Juventus Bucuresti918-20