Connor Wilton, fotbalistul englez lovit cu toporul in cap in Salaj: “Puteam sa mor, dar acum ma simt mai bine”

connerIn urma unui conflict cu rromi din localitatea de bastina, englezul de 26 de ani a ramas cu o cicatrice de 10 cm in cap, dar si cu bolidul BMW, avariat de rangile si topoarele rromilor.

Duminica, Gloria Ban trebuia sa joace ultimul meci din acest an, dar echipa din comuna Banisor a spus “pas” deplasarii de la Maeriste, ca protest impotriva arbitrajelor din acest an al Ligii a V-a Salaj. Liber in week-end, singurul fotbalist strain din campionatele de fotbal ale Salajului, englezul Connor Wilton era acasa, la Starciu.

Sambata seara, alaturi de mai multi prieteni a mers la barul din sat. Nimic neobisnuit pana aici, doar ca, la un moment dat intre el si cativa rromi din localitate a inceput o cearta. Martorii sunt ca acestia l-au injurat pe englez, pentru ca el nu a vrut sa ii duca acasa cu masina lui, un BMW 525.

Se parea ca totul s-a terminat si fiecare a plecat spre casele lor, dar fotbalistul de la Gloria Ban si cativa amici au mers spre cartierul rromilor, in drumul spre Hurez, undeva aproape de cimitir. Sotia fotbalistului spune ca Connor a vrut sa discute cu rromii, pentru eventuale represalii ale lor, stiindu-se faptul ca rromii din Starciu au fost violenti de mai multe ori, de-a lungul anilor. In drumul spre cartier, cele doua tabere s-au intersectat, iar Connor a iesit din masina, dar nu a putut sa spuna ceva, deoarece un rrom l-a orbit cu o lanterna si in cateva clipe l-a lovit cu toporul in cap!!!

Englezul a ramas intr-o balta de sange, in timp ce prietenii sai au plecat dupa ajutoare si au sunat la politie si ambulanta. intre timp, englezul de 26 de ani si-a revenit si a plecat cumva spre casa, peste dealuri, iar dupa vreo ora a ajuns acasa, unde a lesinat din nou in bucatarie!

Era ora 4.30 dimineata, iar tanarul de 26 de ani a fost dus la Spitalul Judetean de Urgenta. Medicii de pe ambulanta i-au dat primul ajutor. La Zalau, a fost internat de urgenta si a fost supus unui examen RMN, care a aratat o contuzie puternica la cap. Diagnosticul a fost unul cutremurator: fractura de craniu!? “Norocul lui – daca putem spune acest lucru – a fost ca rana nu a fost foarte adanca, deoarece leziunea avea 10 cm si putea fi letala”, a marturisit pentru Sportul Salajean sotia englezului, o romanca din comuna Horoatu Crasnei, cu care si-a intemeiat o familie la Starciu.

In timpul zilei de marti, Connor a fost externat, dar medicii au spus ca pacientul are nevoie de liniste si tratament si au mai zis ca el nu va ramane cu schele. Fotbalistul a ramas, insa, cu spaima si cu teama de a nu fi amenintat, el si familia sa.

Ca sa revenim putin la violentele de la Starciu, trebuie spus ca politia, adica doi agenti de la Postul de Politie din Varsolt, au ajuns la locul faptei doar dupa o ora. Dupa cum spune familia englezului, politaii si amicii lui Connor au mers in cartierul rromilor, pentru a-l indentifica pe agresorul fotbalistului, dar alti patru-cinci rromi au navalit spre ei cu rangi si topoare, iar unul dintre prietenii lui a fost lovit in fata de agentii de politie! Oricum, nici BMW-ul lui Connor nu a scapat de furia rromilor, masina fiind devastata. “Stim ca masina a fost lovita cu rangile si topoarele de tatal agresorului lui Connor, dar si de doua tiganci, care au spart parbrizul, luneta, geamurile si oglinzile, iar caroseria pastreaza loviturile armelor albe”, a adaugat doamna Wilton.

Acum, la cateva zile departare, victima se simte mai bine, doar ca doarme foarte mult. Il doare capul putin, dar ia calamante.

“Puteam sa mor, dar acum ma simt mai bine. Dupa ce am fost lovit, ca gandeam doar cum sa ajung acasa la sotia mea si la cei doi copii. Speram sa nu lesin in drum spre casa, deoarece atunci nimeni nu ma gasea si sigur muream”, a povestit cu multa groaza englezul Connor pentru corespondentul Radio Sport Total in zona, Calin Onicas Salajean, momentele cumplite de sambata noapte de la Starciu.

sursa foto: sportulsalajean

Etichetat cu: , , , , , , ,
Postat în DIVERSE

Comenteeeezi?!!

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj542623
2FCSB492620
3U Craiova 1948452619
4Astra Giurgiu422613
5FC Viitorul3826-1
6Sepsi Sfantu Gheorghe37267
7FC Botosani3626-2
8Poli Iasi3426-10
9AFC Hermannstadt3226-3
10Dinamo Bucuresti3226-8
11Gaz Metan Medias3126-7
12Dunarea Calarasi2426-9
13FC Voluntari2126-16
14Concordia Chiajna1826-26