EXCLUSIV / Povestea tragica a mortii lui Aurica Radulescu, rememorata de fostul sau antrenor, Mircea Radulescu

aurica_radulescuCati dintre noi ne mai amintim azi de jucatorii care au marcat fotbalul romanesc al anilor ’70? Cu atat mai putin de Aurica Radulescu, un atacant pur sange, o flacara aprinsa in teren, care s-a stins insa mult prea devreme, la varsta de 25 de ani, in urma unui accident cumplit petrecut pe 4 iulie 1979, in Republica Federala Germania.

 

Intr-un amplu interviu oferit in exclusivitate pentru Sport Total FM, antrenorul de atunci al Sportului Studentesc, Mircea Radulescu a reluat cu amaraciune firul intamplarilor care au dus la moartea unuia dintre jucatorii despre care spune ca era un geniu al balonului.

Anii ’70, undeva in complexul studentesc „Regie”

„Eu am antrenat trei campionate Sportul Studentesc in Diviza A. Trei campionate care au fost trei succese, Sportul Studentesc gravitand intre locul 1 si 4 si jucand o finala de Cupa cu Steaua, ceea ce pentru Sportul a fost o premiera si a fost cat pe ce sa dam lovitura si sa castigam campionatul.

In toate aceste campionate Aurica Radulescu a fost nu numai un jucator de baza, un lider, a fost mult mai mult, de ce, pentru ca el avea o pregatire intelectuala foarte buna. Pentru cei care nu l-au cunoscut el era student la Acdemia de Stiinte Economice, stia germana perfect.

El era un jucator cum nu gasesc o pereche cat de cat in fobalul romanesc de-a lungul mai multor ani. Era un jucator cu o talie extraordinara, putea sa fie si prezentator de moda, nici exagerat de inalt, nici mic, undeva pe la 1.82. Era stangaci pur si in general acestia atrag atentia, pentru ca parca au ceva in plus in tehnicitate si in delicatetea cu care conduc mingea. Avea o tenacitate in a dribla nu de-a latul sau inapoia terenului cum face Tanase (Cristi Tanase, n.r.). El dribla inainte, castigand teren, pana ajungea de cele mai multe ori la linia de fund, acolo ridica capul sus si o punea cuiva care aparea langa bara. Era un jucator care facea diferenta si nu mai gasim astazi asa ceva. Era un jucator din galeria lui Gicu Dobrin, Puiu Iordanescu, Gica Hagi. Asta a fost motivul pentru care Pisti Kovacs incepuse sa-l aduca la echipa nationala. Il bagase chiar in meciul cu Yugosalvia cand el cu Dobrin au intors rezultatul”.

Refuz la limita premonitiei

„Datorita sezonului foarte bun incheiat in acea vara, conducerea Sportului care era patronata de organele superioare studentesti s-a gandit sa ne premieze sub forma unei execursii in Germania Federala care dura 10 zile, pur si simplu turistica. Urma sa vedem cateva orase, sa ne intalnim cu tineri din Germania, sa mergem la discoteci, sa mancam pe la restaurante cu diferite profiluri, o excursie organizata de asociatia similara a studentilor din Germania.

Aurica Radulescu s-a dus la presedintele de atunci, Marc Popescu, implorandu-l sa nu mearga, pentru ca sotia lui era gravida in ultima luna. Era in niste blugi, in niste slapi, in camasuta cu maneca scurta, la spate avea pasaportul. Marc Popescu l-a convins in cele din urma sa mearga in aceasta deplasare”.

Itinerariul destinului

„Ne-am urcat in autocar, ne-am dus la Otopeni, ne-am imbarcat pe cursa Bucuresti-Frankfurt. Acolo ne-au preluat partenerii care ne asteptau din Germania, urmau sa fie calauzele noastre si am mai asteptat la Frankfurt vreo 2 ore trenul de Hanovra. Am intrat pe la cafenele de acolo. Unii au vrut sa scoata vorbe ca s-a baut mai mult. S-a baut, dar in niciun caz de maniera de a nu se mai sta pe picioare.

Ne-am urcat apoi in tren, compartimentele noastre erau chiar libere si calauzele noastre ne-au invitat la vagonul restaurant, pregatit special pentru a primi un grup de 25-27 de tineri.

Calatoria a fost superba, o zi frumoasa, peisajele erau fascinante. La masa eram serviti bine, s-a baut cate o cafea, care a vrut a fumat o tigara. La un moment dat, presdintele Marc Popescu, care era conducatorul grupului, le-a spus «mai baieti, se apropie Hanovra sa mergem in compartimentele noastre sa ne luam bagajele».

Ne ducem in compartimente, trenul opreste in Hanovra, coboram pe peron. Eu eram cu ochii pe ei sa-i numar. Lipseau doi, Aurel Radulescu si Gica Stroe. Am trimis sa fie cautati baietii si, in momentul in care Viorel Kraus s-a dus la usa vagonului din care am coborat, trenul s-a pus in miscare, iar trenurile electrice pleaca rapid”.

Excursia devenita cosmar

„Versiunile sunt mai multe de ce au intarziat. Una dintre ele pe care o stiu de la Gino iorgulescu este ca ei doi, simtindu-se foarte bine impreuna, se sicanau care coboara primul. Alta era ca erau doua studente americance cu care flirtau. Cert este ca trenul s-a pus in miscare, atunci si-a dat seama ca e groasa si au fugit la usa, dar deja trenul avea o viteza mare de tot. Atunci noi am strigat disperati la ei sa nu sara, lucru pe care nu l-au ascultat. Aurica, primul, a deschis usa partial si a pus piciorul alaturi. A cazut intre peron si tren si din peron a ajuns sub tren. Gica Stroe nu a vazut episodul. Si el a sarit, s-a lovit foarte serios la cap, a avut o fractura craniana de vreo 12 centimetri.

Tragedia mare de nesuportat a fost dupa ce a trecut trenul pentru ca in locul in care a cazut Aurel Radulescu era un maldar de carne. Salvarea a intrat chiar de pe linia de tren. L-au luat de acolo l-au pus in salvarea aia si din masina se vedea inauntru, iar cativa din baieti l-au vazut. Nu murise, clipea din ochi. L-au dus la spitalul de urgenta, dupa care a a venit o alta salvare pentru Gica Stroe, care era socat; a si intrat intr-o stare de incostienta pentru 10 zile.

Vreau sa spun ca restul baietilor erau sfasiati de durere, unii si-au rupt camasile de pe ei. Nu mai putea sa faca nimeni nimic cu noi. Era o scena de razboi pur si simplu. Cu foarte multa greutate, dupa vreo ora am reusit sa plecam de acolo”.

Ore funeste

„S-a facut seara, acolo la pensiunea aceea nu am putut sa stam in camere, ne-am strans toti la receptie, pe fotolii si intrebarile noastre se indreptau catre spital. Vanzadu-l ca clipea din ochi ne mai agatam de cate o speranta. Nu am putut sa mancam sau sa dormim. De bautura s-au mai lipit unii, in dorinta de a se anestezia. Am stat ca la o veghe, iar dimineata pe la 5 am aflat vestea trista ca a incetat din viata. Din informatiile pe care le-am avut de la spital am aflat ca inca mai era constient si l-a intrebat pe doctor in germana ce sanse are, dar a facut in cele din urma blocaj renal.

Intre timp s-a aflat in tara. De la conducere superioara din Bucuresti s-a dat ordin ca echipa sa se intoarca in tara si numai antrenorul Mircea Radulescu sa ramana la spital cu Stroe.

I-am spus lui Viorel Kraus «Bai, Viorele, hai sa-l vedem si noi». Umbla vorba ca sicriul va fi inchis si gazdele noastre care erau gata sa ne faca orice capriciu in acele momente ne-au luat intr-o masina si ne-au dus la morga. Am spus cine suntem, acolo l-au scos din sertare, au desfacut capacul si l-am vazut. Era aranjat, dichisit, sters, dar de fapt nu mai era. Am inghitit in sec, am simtit o durere in suflet insuportabila si am plecat”.

Un adevar prea greu de rostit

„La Stroe ma duceam zilnic la el la spital si il gaseam ca doarme. Era intr-o rezerva, avea niste aparate conectate si medicii asteptau sa se trezeasa. Era o translatoare care traducea in germana. A zecea zi a deschis ochii si a inceput sa silabiseasca cate ceva si atunci doctorul a inceput sa-i puna intrebari. A raspuns foarte bine. Stia cum il cheama, cand s-a nascut, ca se afla in Germania. L-a intrebat de ce e in spital, a facut o pauza si i-a spus sa-l intrebe pe domn profesor. Doctorul a insistat sa-i raspunda si el a crezut ca s-a intamplat ceva pe avion.

Am vazut radiografiile, capul arata ca un dovleac copt. M-a intrebat ulterior unde este echipa. I-am spus ca e in program, am evitat sa-i spun ca a plecat si nici nu i-am zis ceva de Aurel Radulescu, erau cei mai buni prieteni, de aia au si ramas in compartiment.

Dupa inca vreo 6 zile, doctorul ne-a spus ca-l externeaza. Am ajuns si l-am intrebat pe medic, cum sa-i spunem ca cel mai bun prieten al lui a murit si ca echipa nu mai e in Germania. Mi-a zis ca aici nu-i spunem nimic. Sa luam masuri la aeroportul nostru sa vina membrii familiei sa-l ia cu masina, sa-l duca direct acasa, apoi sa mergem odata cu toata echipa si, cand o sa fim acolo cu totii, cineva care stie sa puna problema sa-i spuna cum stau lcuruile, dar sa fie toata lumea pe langa el.

Asa am si facut. El a fost anuntat ca o sa vina niste colegi de-ai lui sa-l vada. Cand a vazut toata echipa a fost foarte emotionat. In cele din urma, a intrebat el unde este Aurica si cand i s-a spus a inceput sa-i curga lacrimi.

Sa stiti ca nu mi-a fost usor sa relatez toate aceste intamplari. In orice caz, Romania a pierdut atunci un mare jucator. ‌In jurul lui se strangea toata generatia de tineri a Sportului”.

La cateva zile dupa moartea lui Aurel Radulescu, sotia sa a nascut.

sursa foto: alinhuiu.ro

Etichetat cu: , , , , , , , , ,
Postat în DIVERSE

Comenteeeezi?!!

  1. Murasan Calin spune:

    O MARE TRAGEDIE… Aurica era un geniu… Impreuna cu regretatul Dobrin au intors rezultatul cu IUGOSLAVIA (inca mai sangerau ranile acelui 4-6 din 1977), si … s-a STINS….

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj542623
2FCSB492620
3U Craiova 1948452619
4Astra Giurgiu422613
5FC Viitorul3826-1
6Sepsi Sfantu Gheorghe37267
7FC Botosani3626-2
8Poli Iasi3426-10
9AFC Hermannstadt3226-3
10Dinamo Bucuresti3226-8
11Gaz Metan Medias3126-7
12Dunarea Calarasi2426-9
13FC Voluntari2126-16
14Concordia Chiajna1826-26