EXCLUSIV / FC Olt Slatina ataca promovarea in sezonul viitor, cu majoritatea jucatorilor veniti din pepiniera proprie!

dan-oprescuFC Olt Slatina a obtinut o remiza surprinzatoare pe terenul unei echipe ce lupta pentru promovare, Gloria Bistrita. Antrenorul formatiei, Dan Oprescu a spus ca traseul mult mai bun al echipei se datoreaza proiectului sanatos inceput anul trecut, cand clubul a pus bazele unui puternic centru de juniori.

Am fost mai aproape de victorie decat Bistrita, dar rezultatul a fost echitabil. Ei au pus presiune pe noi pe final de meci.

Evolutia tot mai buna a echipei este si rodul a ceea ce s-a intamplat in vara, cand s-au adus jucatori cu experienta. In al doilea rand, proiectul pe care l-am inceput anul trecut a inceput sa dea roade. Am pus bazele unui centru de juniori puternic, care acum ajung la ehchipa mare. Avem 5 grupe de copii si juniori, plus altii foarte mici care asteapta sa avanseze. Unii dintre juniori A au si debutat in liga a doua. Toata lumea a inteles ca numai investind intr-un centru puternic poti avea viitorul asigurat.

Anul acesta a debutat Mogosanu, portar, Capatana Cosmin, care a debutat azi, Mihai Capatana, care a jucat in vreo 4-5 meciuri. Ciobanu, un alt jucator sub 21 de ani. Mogosanu a avut peste 80% din meciuri jucate ca titular.

E important sa fim cat mai sus in clasament pentru ca nu vor avea emotia retrogradarii si vor avea posibilitatea sa creascam sa acumuleze experienta. De la anul putem juca in mare cu jucatorii produsi aici. Am putea incerca promovarea in sezonul viitor„, a declarat tehnicianul la Sport Total FM.

Etichetat cu: , , ,
Postat în FOTBAL INTERN, Liga 2

Comenteeeezi?!!

Liga1 - PlayOff 2018
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj50106
2FCSB49108
3CS U Craiova38100
4FC Viitorul35102
5Astra Giurgiu3310-2
6CSM Poli Iasi2410-14
Liga1 - PlayOut 2018
Loc Echipa Pct. J +/-
1Dinamo Bucuresti541420
2FC Botosani40143
3OSK Sf Gheorghe34147
4Gaz Metan Medias30143
5Concordia Chiajna3014-5
6FC Voluntari2714-6
7ACS Poli Timisoara2714-6
8Juventus Bucuresti1714-16