EXCLUSIV / Marcel Puscas: „In fotbalul nostru sunt oameni care au vazut toata lumea, dar nu au inteles mai nimic”

marcel-puscasFederatia pregateste schimbari importante in urmatoarea perioada, cel putin la nivel de conducere. Presedintele Mircea Sandu si oamenii din anturajul sau de la varful FRF-ului vor preda stafeta succesorilor si cel mai probabil, in urma alegerilor din cadrul forului, Gica Popescu si colaboratorii sai vor fi cei desemnati sa traseze directia pe care va merge mai departe fotbalul romanesc.

Fostul presedinte al Stelei, Marcel Puscas, priveste insa cu scepticism permutarile ce vor avea loc in fruntea Federatiei, considerand ca geniul din teren nu-i propune pe marii fotbalisti de altadata intr-o functie de responsabilitatea celei vanate de Gica Popescu.

„Fostii mari fotbalisti trebuie sa fie si mari presedinti, si mari antrenori. Mai spune-mi trei federatii europene in care la conducere sunt mari fosti fotbalisti. Nu exista, nici la francezi, nici la nemti, nici la suedezi; Blatter nu a jucat fotbal. Deci nu e obligatoriu. Important este ca cel care va ajunge acolo sa inteleaga nevoile fotbalului romanesc, ceea ce s-a facut rau sa nu se mai faca si ce e bine sa se pastreze. Problema este ca e prea putin de pastrat si e prea tarziu pentru o modificare usoara la toate nivelurile, de la organizare, la implementarea unei noi mentalitati si pana la atragerea a copiilor catre sporturilor de masa.

Ma mir ca in fotbalul nostru, ca si in politica, sunt oameni care au vazut toata lumea, au fost peste tot, dar nu au inteles mai nimic. Daca esti in criza de idei, de ce e greu sa copiezi ce fac altii bine?  Tot timpul insa lucrurile s-au aranjat in functie de interese meschine, personale sau de grup in detrimentul dezvoltarii fotbalului si acest lucru inca se intampla”, a  declarat Marcel Puscas in exclusivitate pentru Sport Total FM.

Cat priveste perspectivele ca fotbalulautohton sa fie din nou reprezentat la Campionatul Mondial, dupa o pauza de 15 ani, fostul oficial al „ros-albastrilor” crede ca reprezentativa Romaniei are tot atatea sanse, cate va avea echipa a doua a  Olandei in fata Ungariei si Turciei.

„De obicei cand ramai la mana altuia nu e bine. Trebuie sa-ti faci tu cartile. Noi trebuia sa batem clar Turcia si discutia nu-si mai avea rostul. In cazul in care combatantele isi vad obiectivul realizat, de ce sa nu introduca rezervele? Desigur pot fi surprize chiar si cu echipa a doua a Olandei, pentru ca acolo sunt jucatori dornici de afirmare„, a explicat Marcel Puscas, convins ca Piturca va avea probleme si cu indeplinirea obiectivului propus la numirea sa in functie, si anume calificarea la Campionatul European din 2016.

„Prinzi un cap de serie, un Muntenegru, Polonia si Lituania  in grupa. Esti sigur ca esti in primele 3? Si noi o sa jucam cu cine, ca mai ramane Matel, Chiriches, Gaman sau Gardos, Bourceanu Pitnilii, Torje, Maxim si eternul Marica, deci cu acelasi «11» aproape. Pe vremuri jucam cu Iugoslavia, nu cu Croatia si cu Muntenegru, deci cu ce era mai bun din spatiul iugoslav. Turcii erau desert si pe atunci nu-ti aparea nici Islanda sau Feroe in grupe; danezilor le dadeam cate cinci goluri”.

sursa foto: evz.ro

Etichetat cu: , , , , , , , , , , ,
Postat în FOTBAL INTERN, Liga 1, NATIONALA

Comenteeeezi?!!

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj542623
2FCSB492620
3U Craiova 1948452619
4Astra Giurgiu422613
5FC Viitorul3826-1
6Sepsi Sfantu Gheorghe37267
7FC Botosani3626-2
8Poli Iasi3426-10
9AFC Hermannstadt3226-3
10Dinamo Bucuresti3226-8
11Gaz Metan Medias3126-7
12Dunarea Calarasi2426-9
13FC Voluntari2126-16
14Concordia Chiajna1826-26