Turul Frantei 100 / Dupa „episodul corsican“, Jan Bakelants poarta „maillot jaune“ pe continent

turul-franteiEtapa Ajaccio – Calvi (145,5 km) a avut si ea un profil tipic peisajului corsican, cu nu mai putin de patru catarari dintre care una de categoria a doua la Col de Marsolino (443 m altitudine, 3,3 km – 8,1%) . A fost asteptata ofensiva unor alergatori pentru a realiza cateva secunde avans, etapa de marti, un contratimp pe echipe, fiind mereu o mare necunoscuta si putand crea capitanilor de echipa un nedorit handicap. Sectiunea de marti a scindat participantii in doua mari grupe: una formata din 93 de alergatori practic fara pierdere de timp fata de lider si alta cu mai bine de 100 de ciclisti cu diferente de pana la 17 minute si jumatate fata de primul clasat. Surprinzator dupa o etapa moderata ca dificultate. Dupa cea de-a treia secventa in Corsica caravana a facut seara transbordarea pe continent la Nice, ciclistii cu avionul, iar tehnica cu vaporul.

 

 Startul s-a dat la ora 12,53, dupa numai cateva sute de metri formandu-se un grup de evadati: Cyril Gautier (EUC), Alexis Vuillermoz (SOJ), ambii la numai o secunda de lider, Simon Clarke (OGE), Lieuwe Westra (VCD) si Sebastien Minard (ALM) ultimii trei cu acelasi handicap de 17 minute si 35 secunde. Catararea de la Col de San Bastiano (3,4 km – 4,6%) la numai 12 kilometri de punctul de start i-a revenit lui Clarke. Dupa numai un sfert de ora s-a anuntat primul abandon al editiei: Andrei Kaseskin (AST), bolnav, cu probleme de digestie. Avansul fugarilor a crescut rapid la peste 4 minute, Gautier fiind virtual in tricoul galben, dar echipa liderului Jan Bakelants, RadioShack animata de Jens Voigt, cu 41 de ani cel mai varstnic participant, a declansat urmarirea fugarilor. Intre timp sprintul intermediar de la Sagone a fost castigat de Minard, in timp ce din pluton cel mai rapid a fost Marcel Kittel.

 Urmatoarele momente importante s-au consumat intre km. 58 si 75, doua catarari de categoria a 3-a la Col de San Martino (429 m / 7,5 km – 5,4%) si Côte de Porto (161 m / 2,0 km – 6,4%) intr-un peisaj salbatic de o deosebita frumusete, ambele castigate de Clarke, dar ele nu au produs animatie deosebita decat in randurile celor interesati in obtinerea punctelor in clasamentul cataratorilor. A urmat alimentarea de la Serriera, un moment mereu interesant fiind de remarcat dexteritatea cu care alergatorii preiau pungile cu alimente si bauturi, dosind tot ce este folositor si debarasandu-se de…balast. S-a anuntat apoi cel de-al doilea abandon: Yoann Bagot (COF). Dupa mai multe hartuieli cvintetul fugar s-a destramat in frunte ramanand doar Minard si Clarke ajunsi si ei de pluton cu 17 km inainte de finis.

 Finalul a fost foarte animat si el a inceput cu mai putin de 15 kilometri inainte de sosire prin examenul de la Col de Marsolino (443 m / 3,3 km – 8,1%), o catarare de categoria a doua destul de dificila in ultima ei parte si care a selectat plutonul in continuare asa cum era de asteptat. Primele „victime“ au fost sprinterii „pierduti“ pe drum in corpore. Primul in varf: Pierre Rolland. Cei care au ramas dupa acest punct in grupul fruntas si-au disputat victoria de etapa, atacurile tinandu-se lant, „tricoul galben“ fiind in vadita dificultate. Pe ultimii 10 km un tempo indracit pentru ca in final Gerains si Sagan, doi dintre putinii alergatori cu calitati de sprinteri ramasi in pluton sa-si dispute victoria de etapa cu castig de cauza pentru primul cu 4-5 centimetri !

 „Top-10“ al etapei:

 1 Gerrans (OGE)
2 Sagan (CANv
3 Rojas (MOV)
4 Kwiatkowski (OPQ)
5 Gilbert (BMC)
6 Flecha (VCD)
7 Gavazzi (AST)
8 Bouet (ALM)
9 Simon (SOJ)
10 G. Izagirre (EUS)

  In clasamentul general conduce si pe mai departe Jan Bakelants urmat la o secunda circa 60 de alergatori.

 Etapa de marti, contratimp pe echipe 25 km are loc la Nice urmand a fi parcurse artere cunoscute in elegantul oras ca Avenue Ste-Marguerite, Avenue Auguste Verola, Route de Grenoble, Promenade des Anglaise, startul si sosirea avand loc pe Place de Massena. Profilul este plat, cu putine diferente de nivel, cea mai semnificativa fiind de 29 metri, cu alte cuvinte un traseu de mare viteza pentru ruleuri. Favorite sunt echipele Sky, Astana, Movistar, Garmin si RadioShack, dar cum se vor prezenta cele 22 echipe participante depinde de forma zilei.

sursa:  Fanstelist.ro

Etichetat cu: , , ,
Postat în DIVERSE

Comenteeeezi?!!

LIGA 1 2017/18
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj401818
2FCSB381824
3CS U Craiova361811
4FC Botosani32189
5FC Viitorul291712
6Astra Giurgiu28187
7Dinamo Bucuresti24183
8CSM Poli Iasi2418-2
9ACS Poli Timisoara2318-11
10FC Voluntari2017-3
11Concordia Chiajna1718-5
12OSK Sf Gheorghe1218-20
13Gaz Metan Medias1118-23
14Juventus Bucuresti918-20