EXCLUSIV / Rapidistii asteapta banii de la Nicolae Cristescu: ”Cum am asteptat atatea luni mai putem sta doua-trei zile”

jucatori-rapidGeorge Copos si Nicolae Cristescu sunt aproape sa bata palma pentru vanzarea Rapidului. Actele ar urma sa fie parafate vineri, sau cel mai tarziu luni. Cristescu s-a angajat ca pana atunci sa achite salariile jucatorilor, indiferent de deznodamantul negocierilor. Danut Perja, team-managerul Rapidului, a declarat, la Sport Total FM, ca nu s-au achitat inca salariile, dar fotbalistii mai pot astepta cateva zile, dupa ce nu au mai fost platiti mai multe luni. Acesta este sigur ca negocierile acestea sunt cele mai serioase si se poate ajunge la un deznodamant favorabil

Dintre toate negocierile care au fost de-a lungul anilor intre domnul Copos si alti potentiali investitori, aceasta este cea mai serioasa. Eu am mai vorbit inainte cu domnul Copos si l-am mai rugat sa faca plati dar a zis ca nu mai face nicio plata pentru ca s-a saturat si vrea sa vanda clubul.

 Salariile nu au fost achitate pana acum, dar a mai avut loc o discutie intre domnul Cristescu si conducerea actuala si s-a luat o decizie. Nu stiu care este, dar s-a mai amanat putin plata. Dommnul Cristescu isi doreste foarte mult sa faca aceasta plata. Acum ca nu se achita vineri si se achita luni, nu e nicio problema. Cum am asteptat atatea luni mai putem sta doua-trei zile”.

Danut Perja a lamurit si situatia lotului de jucatori cu care giulestenii vor incepe in viitorul sezon. Pancu, unul dintre cei mai iubiti jucatori, este hotarat sa continue alaturi de ”visini” chiar si in Liga a doua.

Cu certitudine vor ramane cei care au in continuare contract. Si daca domnul Cristescu va reusi sa tina si jucatorii cu salarii mari, atunci si ei vor continua. Lui Pancu ii expira contractul, dar si-a exprimat dorinta de a ramane alaturi de echipa intr-o forma sau alta. Lui Al. Ionita I ii expira contractul, la fel si lui Daescu. Al. Ionita II este obligat sa semneze pe trei ani cu noi ca termina junioratul. Eu am incercat sa am un dialog corect cu toata lumea. Lui Ionita II i-am oferit 1.500 euro net lunar, plus 500 de euro pentru fiecare meci jucat. A zis sa mai vorbeasca cu parintii, cu nu stiu ce impresari. Dupa aceea nu mi-a mai raspuns la telefon. Orice junior este obligat sa semneze cu clubul la care este, cu un salariu minim net. Eu i-am oferit un contract onorabil pentru un copil. I-am trimis si o notificare, iar daca nu o va semna ma voi adresa comisiilor de la Federatie, care il vor suspenda pe doi ani. Eu i-am spus ca daca vrea sa plece nu ne vom opune negocierilor. Nu e normal ca un junior cu care s-au cheltui bani, in care antrenorii au vazut ceva, sa se ajunga aici. Trebuie sa dea dovada de caracter. Eu i-am trimis trei adrese de convocare, nu vreau sa ajungem la comisii”, a mai spus team-managerul Rapidului, la Sport Total FM.

Oficialul giulestean nu vede cum Rapidul ar putea fi retrogradat din cauza licentei, iar echipele care nu au indeplinit criteriul sportiv sa fie pastrate in Liga 1.

”Daca se va vota sa se joace cu 18 echipe, Rapidul va face o adresa catre FRF. Nu mi se pare corect ca noi sa nu fim pastrati in detrimentul echipelor care au retrogradat sportiv. Rapid este o echipa de valoare, cu jucatori buni, care merita sa fie in prima liga”, a adaugat acesta.

 

Etichetat cu: , , , ,
Postat în FOTBAL INTERN, Liga 1, Liga 2

Comenteeeezi?!!

LIGA 1 2017/18
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj401818
2FCSB381824
3CS U Craiova361811
4FC Botosani32189
5FC Viitorul301812
6Astra Giurgiu28187
7Dinamo Bucuresti24183
8CSM Poli Iasi2418-2
9ACS Poli Timisoara2318-11
10FC Voluntari2118-3
11Concordia Chiajna1718-5
12OSK Sf Gheorghe1218-20
13Gaz Metan Medias1118-23
14Juventus Bucuresti918-20