Cazul „Valiza” va fi redeschis de comisiile LPF, care trebuie sa distinga intre mita si coruptie

gigi-arestatSecretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, Valentin Alexandru, a anuntat, miercuri ca membrii comisiilor forului pe care il reprezinta vor redeschide cazul „Valiza”, in urma sentintei definitve dictate de ICCJ in acest proces.

Conform unei declaratii date pentru Mediafax, oficialul LPF a dezvaluit ca, in zilele urmatoare, dosarul in care Gigi Becali a fost condamnat de justitie la trei ani de inchisoare va fi reanalizat de comisiile de specialitate din cazul forului.

„Cazul va fi deschis, dar nu a aparut deocamdata o decizie oficiala (n.r. – a instantei). Pana nu exista un document oficial nu putem face nimic. Ceea ce am vazut in presa e interpretabil, unii au spus ca a fost condamnat pentru coruptie, altii pentru fals si uz de fals, si altii pentru mita. Eu nu ma pronunt, ca nu am dreptul, pentru ca eu pot influenta comisiile, dar pot sa va spun ca maine-poimaine, cand se va da hotararea cu motivare cu tot, cazul va fi reanalizat”, a spus Valentin Alexandru pentru Mediafax.

Oficialul LPF a mai adaugat ca in cazul „Valiza”, Comisiile de Disciplina vor fi nevoite sa cearna foarte atent datele pentru a putea face distinctie intre „mita” si  „coruptie”, astfel incat regulamentul sa fie aplicat corect in cazul Stelei.

„Nu te poti juca cu viata unui club, e foarte important daca e coruptie sau mita. Daca e coruptie, avem un articol pentru coruptie, dar avem si un articol pentru implicarea, manipularea unor situatii pentru influentarea rezultatului unui meci. Deocamdata, dupa opinia noastra, acolo se incadreaza. In limbajul nostru penal, coruptia este mita. Dar in acelasi timp, in limbaj european, se spune asa: mita intre persoane sau entitati private nu e coruptie, e mita. Cu pedepsele de rigoare. La noi nu se face insa aceasta delimitare. Trebuie sa ne consultam cu cei mai mari juristi. Eu astept ceva oficial, sa scrie, e coruptie sau mita? Azi am dedicat toata ziua acestui caz, am pus avocatii sa caute, ce este coruptie sau mita”, a mai spus oficialul LPF.

Intr-o interventie telefonica la Sport Total FM, avocatul LPF, Catalin Ciubota a subliniat ca dosarul „Valiza” nu poate fi judecat la comisiile sportive decat prin prisma regulamentelor in vigoare la data savarsirii faptelor.

Vezi aici ce spune avocatul LPF in legatura cu posibilitatea unei noi anchete a Ligii in cazul „Valiza”

Etichetat cu: , , , ,
Postat în Liga 1

Comenteeeezi?!!

LIGA 1 2017/18
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj401818
2FCSB381824
3CS U Craiova361811
4FC Botosani32189
5FC Viitorul301812
6Astra Giurgiu28187
7Dinamo Bucuresti24183
8CSM Poli Iasi2418-2
9ACS Poli Timisoara2318-11
10FC Voluntari2118-3
11Concordia Chiajna20190
12OSK Sf Gheorghe1218-20
13Gaz Metan Medias1118-23
14Juventus Bucuresti919-25