Mircea Pascu, fostul presedinte al Rapidului: „Pe Copos l-am adus pentru protocol, dar a ajuns la conducerea clubului cu sprjin politic, semnand niste contracte prin spatele meu!”

Mircea-Pascu-Rapid-fost-presedinteMircea Pascu, omul care l-a adus pe George Copos in fotbal, a dezvaluit modul incredibil prin care actualul patron al giulestenilor a reusit sa puna stapanire pe club.

George Copos a fost adus la Rapid pentru partea de protocol datorita savarinelor, insa, cu ajutorul sprijinului politic, a obtinut controlul total in doar cateva luni.

Ne trebuia un om care sa se ocupe de protocol, asa ca l-am adus pe Copos cu savarinele lui. Apoi, cu sprijin politic, a inceput sa urce, iar primele lovituri de la club le-a dat prin spatele meu. E vorba despre niste bani de la o firma pe care trebuia sa-i luam pentru meciurile din cupele europene. Insa, in loc sa ajunga la club, au ajuns la Copos. A facut el un alt contract, fara stirea mea, in care a notat ca banii nu revin doar clubului de fotbal, ci vor subventiona toate sporturile. Cand am aflat, mi-am luat palaria si am plecat„, a spus Mircea Pascu pentru Libertatea.

Fostul conducator din Giulesti l-a acuzat apoi pe Copos pentru situatia in care a ajuns echipa in acest moment.

Exista un singur nume, pe care nici nu mai trebuie sa-l pronunt. George Copos este dator vandut fata de clubul Rapid. Nu vreau sa dau intr-un om care are necazuri, dar el datoreaza totul gruparii giulestene. A avut beneficii enorme de pe urma Rapidului. Dintr- un om total nevazut, necunoscut, a devenit unul cu greutate. Practic, a transformat Rapidul in jucaria sa proprie„, a mai spus Pascu.

George Copos a devenit patronul Rapidului in 1993, insa echipa este aproape de faliment in acest moment.

Etichetat cu: , , ,
Postat în FOTBAL INTERN, Liga 1

Comenteeeezi?!!

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj542623
2FCSB492620
3U Craiova 1948452619
4Astra Giurgiu422613
5FC Viitorul3826-1
6Sepsi Sfantu Gheorghe37267
7FC Botosani3626-2
8Poli Iasi3426-10
9AFC Hermannstadt3226-3
10Dinamo Bucuresti3226-8
11Gaz Metan Medias3126-7
12Dunarea Calarasi2426-9
13FC Voluntari2126-16
14Concordia Chiajna1826-26