Campionii olimpici ai probei de sprint au confirmat in prima zi a Mondialelor de la Val di Fiemme, aducand medaliile de aur Norvegiei si Rusiei. Scapand imediat dupa start de principala rivala, poloneza Justina Kowalczyk, care a cazut, Marit Bjoergen a luat cursa pe cont propriu, sosind prima dupa 1,2 kilometri, in 3:16,6. Au urmat-o suedeza Inna Ingemarsdotter, la 2,3 secunde si conationala Maiken Caspersen Falla, la 3,8, Pe celelalte locuri s-au clasat Katja Visnar-Slovenia, Stina Nilsson-Suedia si Justina Kowalczyk-Polonia.
La 33 de ani, Bjoergen a castigat a 15-a medalie de aur, a opta la Mondiale si a treia la sprint, restul fiind obtinute la Jocurile Olimpice. De mentionat ca, la precedenta editie, a cucerit cinci titluri.
Mult mai echilibrata a fost finala masculina, castigata de Nikita Kriukov in 3:30,4. Rusul si suedezul Emil Joensen au condus trei sferturi din cei 1,5 kilometri, dar, pe ultimii 100 de metri, nordicul avea sa fie depasit de Petter Northug junior-Norvegia si de Alex Harwey-Canada. Northug a sosit dupa 0,4 secunde, iar Harwey, dupa 0,8, intrand in posesia medaliilor de argint si bronz. Dezamagire mare pentru suedez, clasat al patrulea, la 2,4 secunde in urma castigatorului. Ultimele locuri au fost ocupate de norvegienii Paal Golberg si Erik Brandsdal. Unul dintre favoritii la podium, kazahul Alexei Poltorani, a fost eliminat in semifinale, dupa ce a ratat startul, din cauza batului, care i s-a rupt.
Maine va fi zi de pauza, iar sambata vor avea loc probele de schiatlon, 7,5 plus 7,5 kilometri feminin si 15 plus 15 masculin.
Autor: Radu Levarda (Revista „Sport Revolution”)