Timp de zece zile, jucatorii Farului se vor pregati la propria baza sportiva

Dupa zece zile de reacomodare la efort, FC Farul Constanta incepe primul stagiu de pregatire centralizata din aceasta iarna.  Astfel, antrenorul Alin Artimon le-a oferit miercuri elevilor sai o zi libera, urmand ca joi sa inceapa antrenamentele la propria baza sportiva, pentru urmatoarele zece zile, consemneaza cotidianul local Telegraf.

Tehnicianul gruparii de pe litoral va avea la dispozitie 25 de jucatori: Bolboasa, I. Neagu – portari, Bajan, Tabara, Buzea, E. Nastase, Erdal, Nitescu, Cl. Popa, Saceanu, Stavian, Nicola, Sg. Popescu, Calintaru, Ivanovici, S. Chitu, Stoianof, Coteanu, Pislaru, Gavrila, Tudor si Ghenciu, plus cei trei internationali de juniori, pentru achizitionarea carora sunt tratative avansate.

 „In privinta lotului, sunt multumit ca s-au facut pasi importanti pentru transferul celor trei juniori. Daca vom reusi sa-i legitimam, vom dubla variantele in privinta juniorilor pe care trebuie sa-i folosim meci de meci. Sunt multumit si de venirea celor doi jucatori de la Viitorul, Bolboasa si Calintaru, dar ne aflam abia la jumatatea drumului. Conducerea clubului este de acord cu mine si de aceea sunt activi in privinta transferurilor.

Ne aflam in discutii destul de avansate cu patru jucatori, trei fundasi centrali si un fundas stanga, dintre care trei din prima liga si unul din liga secunda. Daca vom lua doi fundasi centrali si ne vom acoperi si flancul stang al defensivei va fi bine. Daca nu, stam cam rau. In privinta lui Ghenciu, jucatorul a avut o discutie in vestiar si s-a decis sa intre in cantonament. Din acest moment, va raspunde pentru atitudinea sa in fata colegilor”, a explicat Artimon.

Pe perioada cantonamentului de la Constanta se va pune accentul pe acumularea pe plan fizic. „Ma asteptam de la acest stagiu de pregatire sa ajungem la niste parametri fizici care sa ne permita sa ducem la bun capat un meci”, a adaugat Artimon. Constantenii vor sustine un prim meci amical duminica, de la ora 11.00, cand vor primi vizita echipei din Liga a IV-a, CS Agigea.

Etichetat cu: , , ,
Postat în Liga 2

Comenteeeezi?!!

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj542623
2FCSB492620
3U Craiova 1948452619
4Astra Giurgiu422613
5FC Viitorul3826-1
6Sepsi Sfantu Gheorghe37267
7FC Botosani3626-2
8Poli Iasi3426-10
9AFC Hermannstadt3226-3
10Dinamo Bucuresti3226-8
11Gaz Metan Medias3126-7
12Dunarea Calarasi2426-9
13FC Voluntari2126-16
14Concordia Chiajna1826-26