FC Farul s-a reunit si isi va definitiva lotul in aceasta saptamana

Luni dimineata, lotul FC Farul s-a reunit la stadionul „Farul”, in vederea pregatirilor pentru returul Ligii a II-a. S-au prezentat 19 jucatori, dintre care 6 juniori. Formula finala a echipei va fi anuntata in decursul saptamanii acesteia, nu inainte ca oficialii clubului sa ajunga la o intelegere cu noile variante de transfer.

FC Farul si-a reinceput, ieri dimineata, activitatea la stadionul de pe strada Primaverii. Antrenorii Alin Artimon si Decebal Gheara au condus primul antrenament, la care s-au prezentat 19 jucatori (Birladeanu lipsind nemotivat): Vl. Neagu, Cernat (portari); Tabara, Nitescu, Buzea, Gavrila, Saceanu, Coteanu, Ghenciu, Stavian, Paslaru, Olteanu, Chitu, Popa, B. Nicola, Erdal, M. Matei, Stoianof, Sg. Popescu (jucatori de camp).

Sunt nerabdator sa incepem pregatirile, sper ca si jucatorii sa fie la fel. Sper, in primul rand, ca acestia sa-si fi respectat programul de vacanta pe care l-au avut, iar asta se va vedea repede. Sper sa fie sanatosi, sa poata duce intregul program de pregatire si sper sa reusim sa facem ceea ce ne-am propus in aceasta perioada. Sunt si anumiti jucatori care ne-au fost recomandati, tocmai de aceea vom avea duminica un joc scoala, ca sa-i putem vedea. Obiectivul nostru este sa producem puncte. Ma astept ca pana la retur sa fim o echipa foarte bine pregatita, bine organizata, cu jucatori care sa-si doreasca sa progreseze, iar toate acestea sa duca la plasarea Farului pe un loc superior in clasament„, a declarat Alin Artimon.

Jucatori de la Sageata, Callatis si Academia Hagi

In aceasta perioada de transfer, conducerea clubului FC Farul negociaza la sange cu mai multi jucatori de la cluburile vecine din Dobrogea, pentru a obtine oferte si jucatori cat mai buni. Formula finala a lotului va fi prezentata in decursul acestei saptamani.

Ma intereseaza si jucatori de la Sageata, in anumite conditii. Este posibil sa mai luam si un fost fundas stanga de la Callatis Mangalia, dar si cativa jucatori de la Academia „Gheorghe Hagi”. Forma in care vor fi ei ramane sa o stabileasca cei din conducere. In principiu, am cazut de acord asupra doi jucatori”, ne-a mai spus Artimon.

Programul de antrenamente

Pana la startul returului, Farul va avea un program destul de incarcat, in care jucatorii noi-veniti, alaturi de cei ramasi din lotul vechi vor trebui sa se sudeze.

Vor fi opt zile de readaptare la efort. Din 23 ianuarie pana pe 3 februarie, va fi un cantonament aici, la stadionul Farul. Din 3 pana pe 8 februarie vor fi alte cinci zile de pregatiri in Constanta. Teoretic, sper ca si practic, pana pe 23 februarie o sa plecam in Antalya. Zilele care au ramas pana la reinceperea campionatului le vom petrece la Constanta. In pregatire ne-am propus 10 jocuri amicale, cu cel de duminica inclusiv, care va fi unul scoala”, a precizat tehnicianul Alin Artimon.

Perspectiva de viitor

Daca in tur s-au facut mai multe greseli legate de formarea si pregatirea lotului, iata ca la inceput de pregatiri pentru retur se vrea o schimbare de 360 grade, iar antrenorul Artimon este decis sa se dedice intrutotul pentru Farul, chiar daca la final de sezon este posibil sa nu mai activeze in echipa „alb-albastrilor”.

Nu va fi o scuza omogenizarea. In momentul in care jucatorii vin repede in aceasta perioada de pregatire, doua luni de zile sunt suficiente pentru acomodarea la sistem. Sunt jucatori care au mai jucat in sistemul 4-3-3 si nu le va fi foarte grea acomodarea. Scheletul lotului exista, asa ca pasii pe care mi i-am propus, chiar ii putem realiza. Vreau sa imi respect intelegerea vizavi de Farul. Am incercat si incerc in continuare sa construiesc ceva, chiar daca contractul meu expira in vara. De aceasta constructie, pe care mi-am asumat-o, va beneficia clubul si probabil un alt antrenor, din sezonul viitor„, a explicat principalul Farului, Alin Artimon.

FC Farul se afla in plin proces de transferuri. Conducatorii „marinarilor” planuiesc sa aduca mai multi jucatori din judet si tara, dintre care si cativa internationali. O parte din ei vor ajunge marti, la Farul, insa clubul se va desparti si de doi jucatori din actualul lot.

Este posibil ca maine (n.r. – astazi) sa mai plece doi jucatori de la echipa, dar vor ajunge alti trei. Din cei care vor veni, nu exista jucatori nascuti dupa 1993. Noi ne-am facut temele si ce am promis, chiar daca luam injuraturi iar lumea nu are rabdare. Am promis in primele sase luni evaluare, o completare a lotului si am promis din sezonul viitor o alta fata a Farului. Astea nu se pot face peste noapte, trebuie timp si bani, resurse de informare, riscuri pe care ti le asumi, mai ales la jucatorii tineri. Va veni un jucator care are trei meciuri la un Campionat European, este campion national de cinci ori, la varsta lui, are aproximativ 20 de meciuri internationale, dar nu este o certitudine ca poate fi un foarte bun fotbalist peste un an de zile. Farul va avea un imprumut de sase luni si o optiune de cumparare la un pret rezonabil asupra lui. Este un jucator din generatia Vastag, Filip, Roman, Buia, din aceeasi echipa. Vor sosi alti doi jucatori, care sunt campioni nationali cu FC Timisoara si care vor veni sub forma definitiva la FC Farul. De asemenea, suntem in discutii cu jucatori pe acoperirea defensiva, la o alta varsta. Aici ma refer la cei doi fundasi centrali si la fundasul stanga. Nici ei nu trec de 23 de ani„, a declarat antrenorul FC Farul, Alin Artimon.

Sursa foto: cugetliber.

Postat în FOTBAL INTERN, Liga 2

Comenteeeezi?!!

Liga1 - PlayOff 2018
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj50106
2FCSB49108
3CS U Craiova38100
4FC Viitorul35102
5Astra Giurgiu3310-2
6CSM Poli Iasi2410-14
Liga1 - PlayOut 2018
Loc Echipa Pct. J +/-
1Dinamo Bucuresti541420
2FC Botosani40143
3OSK Sf Gheorghe34147
4Gaz Metan Medias30143
5Concordia Chiajna3014-5
6FC Voluntari2714-6
7ACS Poli Timisoara2714-6
8Juventus Bucuresti1714-16