CSV 2004 Tomis mai are sanse sa joace in play-off-ul Ligii Campionilor dupa infrangerea cu Schwerin

Meciul de miercuri seara dintre Schweriner SC si CSV 2004 Tomis Constanta a decis ocupanta locului 2 in Grupa E din Liga Campionilor la volei feminin. Victoria cu 3:0 le-a asigurat gazdelor un loc in play-off-ul Ligii Campionilor, dupa un joc pe care l-au controlat in cea mai mare parte a timpului, consemneaza cotidianul local Telegraf.

„Schwerin a fost clar echipa mai buna si a meritat sa se califice. Noi vom incerca din nou sa ajungem in play-off, la meciul cu Urbino, dar si anul viitor. Atmosfera in sala a fost superba”, a declarat Darko Zakoc, antrenorul lui CSV 2004 Tomis.

„Ma bucur ca am ramas neinvinsi pe teren propriu in Liga Campionilor. Echipa mea a jucat la cel mai inalt nivel si sunt multumit pentru acest rezultat. Tin sa aduc multumiri speciale publicului care a venit la sala”, a spus olandezul Teun Buijs, antrenorul lui Schweriner.

In ciuda infrangerii, formatia constanteana nu a fost complet eliminata din lupta pentru calificarea in play-off-ul Ligii Campionilor. Inaintea ultimei etape din faza grupelor, lider in clasamentul Grupei E este Dinamo Kazan, cu 13p, urmata de Schwerin 9p, Constanta 5p si Robur Tiboni Urbino 3p. Sistemul de desfasurare al competitiei garanteaza un loc in play-off si pentru cea mai buna dintre ocupantele pozitiei a treia in clasamentele celor sase grupe. CSV 2004 Tomis ar putea ajunge in aceasta postura, insa nu depinde numai de ea sa continue in Liga Campionilor. In primul rand, trebuie sa obtina o victorie de trei puncte in ultimul meci din grupa, cel de pe teren propriu, cu Urbino, programat marti, 11 decembrie, de la ora 19.00.

Apoi, meciul din Grupa A dintre Uralochka-NTMK Ekaterinburg si RC Cannes nu trebuie sa se incheie dupa cinci seturi. In fine, Atom Trefl Sopot nu trebuie sa castige pe teren propriu cu Asystel Carnaghi Villa Cortese (Grupa B), iar Bank BPS Fakro Muszyna sa nu ia vreun punct pe teren propriu cu Dinamo Moscova (Grupa F).

Daca va termina totusi pe locul 3 in grupa, dar nu va prinde play-off-ul Ligii Campionilor, CSV 2004 Tomis va continua in Cupa CEV, faza Challenge Round (ultima inainte de semifinale), in care patru echipe din Liga vor intalni invingatoarele din sferturile de finala ale competitiei. Dinamo Bucuresti, daca va termina pe locul 3 in Grupa C, are cele mai mici sanse de calificare mai departe, daca nu va produce o mare surpriza in ultima etapa, la Busto Arsizio.

Sursa foto: Cuget Liber

 

Etichetat cu: , , , ,
Postat în ALTE SPORTURI

Comenteeeezi?!!

LIGA 1 2017/18
Loc Echipa Pct. J +/-
1FCSB381824
2CFR Cluj371716
3CS U Craiova33179
4FC Botosani32189
5FC Viitorul291712
6Astra Giurgiu25176
7Dinamo Bucuresti24175
8CSM Poli Iasi2418-2
9ACS Poli Timisoara2318-11
10FC Voluntari2017-3
11Concordia Chiajna1717-4
12OSK Sf Gheorghe1117-20
13Gaz Metan Medias1017-23
14Juventus Bucuresti917-18