Velistii constanteni au concurat la Regata „Mos Nicolae” in Insulele Comore

Prima regata virtuala de yachting din Romania, „Mos Nicolae” (editia a doua), s-a desfasurat la Constanta, in organizarea Clubului Nautic Roman si a unei companii informatice, care a fost gazda evenimentului, consemneaza Marian Bocai intr-un amplu material publicat in cotidianul Ziua de Constanta.

Au participat 28 de sportivi de la Yacht Club Regal Roman, Electrica Constanta, Stiinta Constanta si Clubul Nautic Roman. Primele trei locuri au fost ocupate de: la Clasa Optimist – 1. Robert Lica (CS Electrica Constanta), 2. Octavian Soare (CS Stiinta Constanta), 3. Andrei Grecu (CS Electrica Constanta); la Clasa Laser 4.7 – 1. Cristian Mitoi, 2. Radu Nagy, 3. Marcel Frangopol (toti trei, de la CS Stiinta Constanta); la Clasa Laser Radial – 1. Defne Agi-Acai (CS Stiinta Constanta), 2. Alexandru Carlan (Clubul Nautic Roman), 3. Denis Dervis (CS Stiinta Constanta).

Premiile au fost de aproape 1.000 de euro. Autoritatea organizatoare a acordat diplome de participare tuturor sportivilor prezenti la start, iar velistii clasati pe primele trei locuri la fiecare clasa competitionala au primit carduri de servicii medicale preplatite, in valoare de 150 de euro, 100 de euro si 50 de euro, si o reducere de 10% la orice alte servicii de asistenta, analize si interventii intr-o retea medicala privata.

Simulatorul era necesar
E-Regata a deschis o noua perspectiva velistilor profesionisti, sportivi si antrenori deopotriva – competitia virtuala pe simulatorul de navigatie cu vele achizitionat si donat de compania gazda„, a declarat Andreea Mihaescu, directorul executiv al Clubului Nautic Roman.

Timp de doua zile, velistii constanteni au depasit granitele competitiilor traditionale de yachting, evoluand intr-un mediu virtual, exotic, locul de desfasurare a regatei fiind Insulele Comore. Pentru cateva ore, sportivii au inlocuit carma cu mouse-ul, au controlat si reglat vela cu ajutorul unui panou de comanda, au avut o viziune de ansamblu asupra intregii competitii, iar arbitrii au fost inlocuiti cu un sistem computerizat de notare.

Din punctul de vedere al antrenorilor, al profesorilor de la cluburi, achizitionarea si utilizarea unui astfel de echipament modern, de inalta performanta, sunt indispensabile in momentul de fata. Eu sustin de doi ani achizitionarea acestui simulator, mai ales ca avem in pregatire o grupa la Colegiul National «Mihai Eminescu», pe structura Cursului optional de yachting. Simulatorul era necesar atat pentru imbunatatirea pregatirii si repetarii schemelor tactice, cat si pentru organizarea de mici competitii de loturi restranse, in cadrul grupelor de sportivi de la cluburi, din sezonul rece, atunci cand activitatea specifica este intrerupta„, a spus Stelian Marinescu, antrenorul Clubului Nautic Roman.

Echipament profesional olandez

E-regata „Mos Nicolae” s-a desfasurat in retea, cu echipamentul profesional Stentec Sail Simulator 5 Deluxe, produs de o firma olandeza foarte cunoscuta pe piata echipamentelor maritime de navigatie electronica. Competitia a fost guvernata de Regulile de Cursa pentru Veliere ale Federatiei Internationale de Yachting (ISAF) 2009-2012, sub asistenta directa a antrenorilor de cluburi.

In prima zi, e-regata a debutat cu trei curse de acomodare si antrenament, ulterior fiind organizate trei starturi la Clasa Optimist si alte patru starturi pentru Laser 4.7 si Laser Radial.

Sursa foto: Ziua de Constanta

Etichetat cu: , , ,
Postat în ALTE SPORTURI

Comenteeeezi?!!

LIGA 1 2017/18
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj401818
2FCSB381824
3CS U Craiova361811
4FC Botosani32189
5FC Viitorul301812
6Astra Giurgiu28187
7Dinamo Bucuresti24183
8CSM Poli Iasi2418-2
9ACS Poli Timisoara2318-11
10FC Voluntari2118-3
11Concordia Chiajna1718-5
12OSK Sf Gheorghe1218-20
13Gaz Metan Medias1118-23
14Juventus Bucuresti918-20