FINAL – Etapa a X-a / Ceahlaul Piatra Neamt – Astra Giurgiu 3-2. Gazdele castiga in extremis, cu un gol marcat la ultima faza

Ceahlaul Piatra Neamt a castigat cu scorul de 3-2 in fata Astrei Giurgiu, in etapa a X-a a Ligii I. Pentru gazde au punctat Bojan Golubovic (’16 ’90+4) si Daniel Stana (’35), iar reusitele „astralilor” au fost semnate de Junior Morais (’60, ’68).

Nemtenii au condus cu 2-0 la pauza, dupa ce Golubovic a deschis scorul in minutul 16, cu o lovitura de cap, iar Daniel Stana a dublat avantajul cu un sut de la peste 25 de metri, cu exteriorul piciorului stang, in minutul 35.

Astra a revenit dupa pauza, iar Junior Morais a iesit la rampa cu un gol de senzatie, marcat cu un sut violent, de la peste 30 de metri, care a atapultat mingea in vinclul portii aparate de Bogdan Miron (’60). Opt minute mai tarziu, brazilianul a realizat „dubla” cu o reusita la capatul unui contraatac declansat dupa o ratare a gazdelor. Pana la final, putine faze au mai putut fi notate, insa golul victoriei nemtene a venit in ultimul minut de prelungiri, la o lovitura de cap a lui Golubovic, care a reusit si el o „dubla” de trei puncte pentru Ceahlaul.

Iata desfasurarea partidei:

’90+5 Fluier final

’90+4 GOOOL Ceahlaul!!! Golubovic puncteaza uc capul pentru trei puncte mari care intra in buzunarul nemtenilor

’90+1 Schimbare la Astra: iese Takayuki Seto si intra Yahaya

’88 Ocazie pentru Ceahlaul! Lukanovic trimite cu capul, insa oaspetii resping in corner

’84 Enache trece mingea printre doi adversari in partea dreapta, patrunde in careu si trage puternic, insa cu mult pe langa coltul scurt. „Nouarul” avea si varianta unei pase la Ivanovski, aflat in suprafata de pedeapsa, in pozitie centrala

’83 Modificare si la Astra: iese Ben Djemia – accidentat – si intra Vadrariu

’82 Schimbare la Ceahlaul: iese Marian Constantinescu si intra Lukanovic

’77 Cartonas galben pentru Distefano

’72 Ocazie pentru Ceahlaul! Stana a centrat din corner, iar Golubovic a reluat cu capul, din centrul suprafetei de pedeapsa, insa pe langa coltul lung al portii aparate de Gavrilas

’71 Cartonas galben pentru Ben Yousef

’68 GOOOL Astra!!! Acelasi Junior Morais puncteaza cu un sut din careu, restabilind egalitatea pe tabela de marcaj. Oaspetii au plecat pe un contraatac rapid, desfasurat pe dreapta, apoi partea a fost schimbata si mingea a ajuns la Morais, dupa ce Ivanovski a sarit peste minge. Brazilianul a preluat, a patruns in careu si a tras pe jos, invingandu-l pentru a doua oara pe goalkeeper-ul nemtenilor

’68 Ocazie pentru Ceahlaul! Stana a pasat inteligent la Golubovic dintr-o lovitura libera din marginea careului, iar autorul golului prin care s-a deschis scorul a preluat, a avansat cativa pasi in partea stanga a suprafetei de pedeapsa si a centrat in forta, insa mingea a ricosat in bratele portarului aflat la coltul scurt, din piciorul unui aparator „astral”

’61 Schimbare la Ceahlaul: iese Velici si intra Ionut Badescu

’60 GOOOL Astra!!! Junior Morais reduce din diferenta pentru oaspeti cu un eurogol! Fundasul brazilian a primit o minge in partea stanga si a tras cu sete, de la circa 30 de metri, scuturand violent plasa portii aparate de Bogdan Miron

’51 Barna trimite cu capul peste poarta, din centrarea aceluiasi Daniel Stana

’47 Cartonas galben si pentru Monroy

’47 Kehinde Fatai incaseaza un cartonas galben

’46 Schimbare la Astra: iese Budescu si intra Ben Djemia. Dupa aceasta mutare, Junior Morais este trimis mai in fata

’46 Inceputul reprizei secunde

’45 Fluier de pauza la Piatra Neamt, acolo unde Ceahlaul conduce cu 2-0 in meciul cu Astra Giurgiu, care se afla pe podium

’37 Sut trimis de Ivanovski, insa mingea este respinsa de aparatorii nemteni. „Astralii” reclama un hent comis in careu de cei de la Ceahlaul, insa arbitrul lasa jocul sa continue

’35 GOOOL Ceahlaul!!! Daniel Stana dubleaza avantajul gazdelor cu un sut de senzatie! Mijlocasul a combinat frumos cu Achim, care i-a trimis inapoi cu calcaiul, si a sutat cu exteriorul piciorului stang, de la peste 20 de metri, fara sanse pentru portarul Gavrilas

’26 Budescu trimite pe langa poarta aparata de Bogdan Miron, cu un sut trimis de la distanta

’25 Cartonas galben pentru Lucian Cazan

’22 Astra incearca sa dea rapid replica, insa Fatai a ratat complet sutul, dupa ce a patruns in careu si a ajuns intr-o pozitie buna

’18 Cartonas galben pentru Barna, care a faultat din spate

’16 GOOOL Ceahlaul!!! Gazdele deschid scorul prin Golubovic. Atacantul a punctat cu o lovitura de cap din centrul careului, fructificand o recentrare a lui Stana din vole, care primise o minge trimisa prea lung de pe dreapta

‘5 Ocazie pentru Astra! Tembo urca pe partea stanga pana in apropierea liniei de fund, apoi centreaza pe jos, prin fata portii, pana la coltul lung, acolo unde Takayuki Seto plonjeaza pe langa minge, iar gazdele au aut de poarta

‘3 Primul cartonas galben al meciului este incasat de Tembo

‘1 Fluier de inceput al meciului dintre Ceahlaul Piatra Neamt si Astra Giurgiu, din etapa a X-a a Ligii I

Echipele de start:

Ceahlaul: Miron – Moreno, Cazan, Mohamed, Barna – Achim, Monroy – Velici, Golubovic, Stana – Constantinescu; Antrenor: Costel Enache;

Astra: Gavrilas – Enache, Gaman, Yousef, Morais – Tembo, Takayuki, Budescu, Di Stefano – Ivanovski, Fatai; Antrenor: Gheorghe Multescu.

Etichetat cu: , , , , , ,
Postat în Liga 1

Comenteeeezi?!!

LIGA 1 2017/18
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj401818
2FCSB381824
3CS U Craiova361811
4FC Botosani32189
5FC Viitorul291712
6Astra Giurgiu28187
7Dinamo Bucuresti24183
8CSM Poli Iasi2418-2
9ACS Poli Timisoara2318-11
10FC Voluntari2017-3
11Concordia Chiajna1718-5
12OSK Sf Gheorghe1218-20
13Gaz Metan Medias1118-23
14Juventus Bucuresti918-20