FINAL – Etapa a VII-a / CS Turnu Severin – Ceahlaul Piatra Neamt 1-1. Remiza chinuita obtinuta de doua echipe care „se bat” la…retrogradare

CS Severin si Ceahalul Piatra Neamt au remizat, luni, la capatul unui meci echilibrat, insa nu foarte animat. Desi gazdele au inceput meciul mult mai determinati, tintuindu-i pe  moldoveni in propria jumatate de teren, nemtenii au fost cei care au deschis scorul in minutul 26 prin Velici care s-a distrat cu trei fundasi adversi si a inscris magistral printre picioarele portarului Marinescu.

In ciuda agresivitatii de la inceputul reprizei a Severinenilor, ocaziile importante ale primului mitan au apartinut tot oaspetilor, care nu au reusit insa pana la pauza sa majoreze scorul.

In a doua repriza, in afara catorva actiuni destul de neconvingatoare jocul celor doua echipe a parut unul amortit. Spre sfarsitul partidei, atat nemtenii cat si severinenii au trecut prea usor pe langa gol, iar victoria oaspetilor parea batuta in cuie.

Nimic mai fals. Gazdele obtin un corner din care Dandea inscrie golul egalizator, iar Ceahalaul, cu un singur punct obtinut din acest meci revine sub linia de retrogradare, cu 5 puncte in 7 etape, iar FC Severin cu 3 puncte, ramane pe locul 17, al egalitate cu Otelul Galati, de pe locul 16.

Vezi cum s-a desfasurat partida:

’94 FINAL

92′ GOOOOOOOOOOOOOOL CS Severin! Dandea reuseste sa smulga un punct Ceahlaului, dupa o lovitura din corner.

’88 Severinenii irosesc o ocazie buna. Lovitura libera de care beneficiaza se opreste in zid.

’81 Uriasa ratare! Golic suteaza dintr-o pozitie extrem de favorabila, dar nu prinde cadrul portii!

’78 Margine nu reuseste sa ajunga la o pasa excelenta trimisa pentur el in fata portii adverse.

’74 Vrancea iese, intra Joel.

’70 Margine intra in locul lui Stana.

’69 Badescu il inlocuieste pe Gelu Velici.

’64 Abba primeste o pasa si scapa pe contraatac, dar in cele din urma se ridica fanionul pentru offside.

’63 Vitelarul primeste cartonasul galben pentru un fault la mijlocul terenului.

’56 Abba il inlocuieste pe Moutinho.

’52 Olah suteaza surprinzator de la distanta, iar Miron plonjeaza si scoate cu mult noroc.

’47 Neacsa il inlocuieste pe Buleica.

’46 Se reia meciul.

’45 PAUZA

’44 Mitic tine din spate si primeste cartonausl galben.

’42 Velic suteaza pe poarta, dupa o pasa buna venita din partea stanga, dar Marinescu reuseste sa se opuna din nou golului.

’40 Marius Rusu vede cartonasul galben.

’33  Ceahlaul rateaza o mare ocazie! golubovic suteaza spectaculos din foarfeca, dar Marinescu plonjeaza spectaculosc si reuseste sa respinga.

’32 Moutinho bate o lovitura libera pana la Vancea care reia in diagonala. Miron se repliaza bine si retine.

26′ GOOOOOOOOOOL Ceahlaul! Velici trece de trei jucatori adversi si inscrie printre picioarele lui Marinescu.

’21 Buleica iroseste o sansa buna de a marca si suteaza in bratele portarului advers dintr-o pozitie favorabila.

’15 CS Severin domina ostilitatile. Ceahlaul nu reuseste sa iasa din propria jumatate de teren.

‘6 Gazdele au prima aocazie a meciului. Vancea trimite mingea in careu, B uleica reia spre poarta, dar Miron este la post si respinge.

‘4 Olah bate o lovitura libera inainte de fluierul arbitrului si primeste cartonasul galben.

‘1 Incepe meciul.

Echipele de start:

Turnu Severin: Marinescu – Mitic, Dandea, Gugu, Giurgiu – Buleica, Golic, Olah, Zaharia – Moutinho – Vancea; Antrenor: Nicolo Napoli.

Ceahlaul: Miron – Vitelaru, Cazan, Ichim, Forminte – Achim, Rusu – Velici, Stana, Monroy – Golubovic;
Antrenor:
Costel Enache.

Etichetat cu: , , , , ,
Postat în Liga 1

Comenteeeezi?!!

LIGA 1 2017/18
Loc Echipa Pct. J +/-
1FCSB381824
2CFR Cluj371716
3CS U Craiova33179
4FC Botosani32189
5FC Viitorul291712
6Astra Giurgiu25176
7Dinamo Bucuresti24175
8CSM Poli Iasi2418-2
9ACS Poli Timisoara2318-11
10FC Voluntari2017-3
11Concordia Chiajna1717-4
12OSK Sf Gheorghe1117-20
13Gaz Metan Medias1017-23
14Juventus Bucuresti917-18