Turul ciclist al Spaniei: Liderul convinge din nou, Joaquin Rodriguez castiga dupa o catarare foarte abrupta, marindu-si avansul in clasament

Etapa de joi a facut duzina completa: Vilagarcía de Arousa – Dumbría/Mirador de Ézaro 190,5 km, un parcurs relativ lung, insa usor sinuos in prima parte, unele urcusuri line determinand o anumita dificultate, dar oficial nu a existat pe acest tronson nicio catarare. Dupa multi kilometri netezi ca in palma, examenul dificil a urmat in final: o catarare de numai 1,9 kilometri lungime dar cu o ascendenta medie de 13,1 la suta si cu portiuni care au depasit chiar 25 la suta…

Un abandon dupa etapa anterioara, Daniele Ratto (LIQ) astfel ca 192 alergatori au fost prezenti la start joi la ora 13. Imediat dupa plecare au avut loc numeroase incercari de evadare, dar atacurile au fost destul de timide asa ca o vreme nu s-a inchegat nimic. La un moment dat s-a format chiar un grup de 20 de alergatori, dar echipele care nu au fost reprezentate au atacat anihiland actiunea. Dupa aproape doua ore de rulaj s-a cristalizat un cvartet format din Moinard (BMC), Astarloza (EUS), de Weert (OPQ) si Meyer (OGE), care curand a realizat un avans de circa 3 minute. Si in timp ce plutonul a fost preocupat de o seama de defectiuni si pane de baieu, ca si de busculade, aproape pe …neobservate avansul fugarilor a crescut la 7 minute, dupa ceva mai mult de 100 kilometri.

Primul sprint intermediar de la Noia a fost adjudecat de Astarloza, iar cel de-al doilea de la Muros de Moinard , in timp ce avansul fata de pluton a scazut permanent, echipele cu sprinteri animand plutonul desi a fost clar ca nu va avea loc un sprint de masa. Apoi Kathusa a dictat ritmul, capitanul ei si liderul intrecerii, „Purito“ Rodriguez fiind considerat cel mai indreptatit la victoria de etapa, catararea scurta dar foarte abrupta fiind „croita“ pentru el. Dar si Movistar, echipa lui Valverde s-a angajat la marirea tempoului cursei. Apoi a abandonat Xabier Zandio (SKY) ranit in urma unei cazaturi. Evadatii insa au parut sa nu cedeze avand cu 15 km inainte de final inca doua minute si jumatate avans. Surprinzator, Movistar si Kathusa au renuntat sa mai duca trena cedand primele pozitii echipei Sky, dar sansele fugarilor nu au crescut pentru ca ei nu au demonstrat armonie.

Pe catararea finala grupul celor patru s-a destramat, in prim-plan fiind disputa intre cei patru alergatori din fruntea clasamentului general individual. Primul a atacat Rodriguez, urmat de Contador, liderul castigand pe ultimii metri si ramanand in posesia tricoului rosu chiar cu cateva secunde avans in plus.

Clasamentul etapei:

1 Rodriguez (KAT)
2 Contador (STB) +0:08
3 Valverde (MOV) +0:13
4 Gesink (RAB) +0:20
5 Froome (SKY) +0:23
6 Moreno (KAT) +0:23

Clasamentul general:

1 Rodriguez (KAT)
2 Contador (STB) +0:13
3 Froome (SKY) +0:51
4 Valverde (MOV) +1:20
5 Gesink (RAB) +2:59

Vineri caravana ciclista va parcurge distanta de 172,8 kilometri dintre Santiago de Compostela si Ferrol, orasul de start fiind cunoscuta localitate de pelerinaj a oamenilor de credinta catolica. Traseul este absolut sinuos, sus-jos, cerand multa energie si dozarea fortelor. Din localitatea La Coruna parcursul urmeaza directia nord urmand linia coastei atlantice. Finalul va insemna un circuit de 26,3 kilometri in jurul localitatii Ferol.

Etichetat cu: , , , ,
Postat în Ciclism

Comenteeeezi?!!

LIGA 1 2017/18
Loc Echipa Pct. J +/-
1FCSB381824
2CFR Cluj371716
3CS U Craiova361811
4FC Botosani32189
5FC Viitorul291712
6Astra Giurgiu28187
7Dinamo Bucuresti24175
8CSM Poli Iasi2418-2
9ACS Poli Timisoara2318-11
10FC Voluntari2017-3
11Concordia Chiajna1718-5
12OSK Sf Gheorghe1218-20
13Gaz Metan Medias1118-23
14Juventus Bucuresti918-20