FINAL – Etapa a III-a / CFR Cluj – SC Vaslui 3-0. „Feroviarii” le-au aratat vasluienilor de ce ei au fost campioni in sezonul trecut

CFR Cluj a castigat meciul considerat drept derby-ul etapei a III-a, 3-0 cu SC Vaslui, obtinand prima victorie din acest sezon si administrandu-le „galben-verzilor” prima infrangere. Au marcat: Ricardo Cadu (’17-pen.) si Bastos (’70, ’83).

Gazdele au controlat meciul de la un capat la celalalt, Vasluienii punand putine probleme. Ioan Andone a facut cateva schimbari in echipa de start fata de meciul cu Slovan Liberec, din turul III preliminar al Ligii Campionilor, in vreme ce Sumudica a reusit sa schimbe un singur mijlocas fata de jocul cu Fenerbahce.

Cadu a deschis scorul din penalty, in minutul 17, dupa ce Antal l-a faultat in careu pe Camora. Pana la pauza, vasluienii nu au contat in atac, emotii fiind numai la poarta lui Coman. In repriza a doua, actiunile mai putin periculoase s-au impartit, iar desprinderea „visiniilor” a venit intr-un moment de visare al apararii echipei oaspete, iar nou-intratul Bastos a punctat cu capul. Piccolo a ratat o ocazie imensa, calcand pe o minge centrata in sase metri, desi se afla singur, dar golul de 3-0 tot a picat, in minutul 83, cand acelasi Bastos a punctat din coltul careului mic, fructificand o centrare trimisa pe jos de Ciprian Deac (intrat si el in repriza a doua) de pe partea dreapta. In cele sase minute de prelungiri, elevii lui Sumudica au iesit si ei pe un contraatac, insa N’Doye, care a primit de la Sanmartean, a tras in portarul Felgueiras.

Iata desfasurarea partidei:

’90+6 Fluier final

’90+6 Cartonas galben pentru Camora

’90+3 Ratare a Vasluiului! „Galben-verzii” au scapat pe contraatac si Sanmartean i-a pasat lui N’Doye, insa acesta a tras in portarul Felgueiras

’88 Cartonas galben pentru Ousmane N’Doye

’86 Ultima schimbare la Vaslui: iese Sabrin Sburlea si intra Vasile Buhaescu

’83 GOOOL CFR!!! Bastos face 3-0! Vaslui e la pamant in acest final de meci! Deac a primit in dreapta si a centrat pe jos, pe linia careului mic, iar Bastos a venit din spate si a punctat cu un sut trimis peste Danut Coman

’80 Schimbare la CFR Cluj: iese Pantelis Kapetanos si intra Ronny da Silva

’77 Cartonas galben pentru Jivko Milanov

’77 Ocazie imensa pentru CFR Cluj! Edimar a centrat din lovitura libera, iar Piccolo, aflat nemarcat in careul mic, a calcat pe minge si a cazut, permitandu-i portarului Coman sa intervina. Goalkeeper-ul a fost si el foarte aproape de o gafa, scapand mingea in fata, dar Varela a reusit sa respinga din piciorul unui alt atacant al gazdelor

’76 Cartonas galben pentru Davide Dias

’72 Schimbare la Vaslui: iese Liviu Antal si intra Davide Dias

’70 GOOOL CFR!!! Bastos dubleaza avantajul campioanei, profitand de o aparare visatoare a Vasluiului. O minge aruncata de la margine l-a sarit pe Charalambous si a ajuns la Bastos, care a trimis cu capul dintre alti doi aparatori ai oaspetilor

’68 Schimbare la CFR: iese Nicoara, inlocuit de Ciprian Deac

’65 Felgueiras prinde un sut cu pamantul trimis de Lucian Sanmartean

’60 Schimbare si la Vaslui: iese Caue si intra Nicusor Stanciu

’60 Modificare la CFR Cluj: iese Diogo Valente si intra Edimar

’54 Nicoara are o actiune buna si patrunde in careu, insa rateaza sutul si vasluienii bat aut de poarta

’53 Sut peste poarta trimis de Bastos

’51 Felgueiras prinde un nou sut trimis de Marius Niculae, care primise o pasa excelenta de la Ousman N’Doye

’46 Inceputul reprizei secunde

’45 Fluier de pauza la Cluj, acolo unde gazdele de la CFR conduc cu 1-0 in meciul cu SC Vaslui

’44 Cartonas galben pentru Charalambous

’41 O noua sansa mare de gol pentru gazde! Portarul Coman a avut o interventie de zile mari la o minge deviata catre coltul portii chiar de fundasul sau, Charalambous! Clujenii au centrat de pe dreapta, iar cipriotul a fost lovit in spate de minge, in timp ce il tinea om la om pe Kapetanos. Coman a plonjat excelent si a scos in corner o minge pe care scria „gol”

’40 Ocazie pentru CFR! Danut Coman scoate de sub bara o minge trimisa de Cadu cu capul, dupa un corner

’37 Nicoara blocheaza din apropiere o lovitura libera executata rapid de Ousman N’Doye, iar arbitrul Alexandru Tudor il avertizeaza cu un cartonas galben

’32 Cartonas galben pentru Salageanu

’30 Un nou sut pe jos trimis de Marius Niculae, insa Felgueiras a plonjat si a prins cu siguranta

’28 Ratare mare pentru CFR! Kapetanos i-a furat mingea lui Varela, a scapat singur cu portarul si a urcat pana in marginea careului, insa nu a vazut ca Nicoara era tinut de doi fundasi si i-a pasat, in loc sa trimita pe poarta. Aparatorii oaspetilor au rezolvat faza, iar mingea a ajuns in bratele lui Coman

’27 Ocazie pentru Vaslui! Marius Niculae primeste in careu, pivoteaza si trage, insa trimite cu putin pe langa poarta. Mingea aproape ca a sters bara

’22 Cartonas galben pentru Bastos, dupa fault comis asupra lui Sabrin Sburlea

’17 GOOOL CFR Cluj!!! Ricardo Cadu executa si transforma cu un sut pe jos, in partea stanga. Coman plecase in dreapta

’16 Penalty pentru CFR! Liviu Antal il faulteaza pe Camora si arbitrul Alexandru Tudor arata punctul cu var

‘6 O noua sansa de gol pentru gazde! Pantelis Kapetanos a reluat din foarfeca, insa a trimis pe langa poarta

‘4 Ocazie pentru CFR! Nicoara trimite cu capul peste poarta, putin din afara careului mic

‘1 Fluier de inceput al meciului dintre CFR Cluj si SC Vaslui, din etapa a III-a a Ligii I

Echipele de start:

CFR: Felgueiras – Ivo Pinto, Cadu, Piccolo, Camora – Bastos,  Sare, Godemeche, Valente – Nicoara – Kapetanos; Antrenor: Ioan Andone

Vaslui: Coman – Milanov, Varela, Charalabous, Salageanu – Antal, N’Doye, Caue, Sanmartean – Sburlea, Niculae ; Antrenor: Marius Sumudica.

Etichetat cu: , , , , , , , ,
Postat în Liga 1

Comenteeeezi?!!

LIGA 1 2017/18
Loc Echipa Pct. J +/-
1FCSB381824
2CFR Cluj371716
3CS U Craiova361811
4FC Botosani32189
5FC Viitorul291712
6Astra Giurgiu28187
7Dinamo Bucuresti24175
8CSM Poli Iasi2418-2
9ACS Poli Timisoara2318-11
10FC Voluntari2017-3
11Concordia Chiajna1718-5
12OSK Sf Gheorghe1218-20
13Gaz Metan Medias1118-23
14Juventus Bucuresti918-20