Ciclism / Turul Frantei: Stelutele indica ierahizarea favoritilor, dar in lupta pentru victorie se pot gasi si …stele cazatoare

Traditional, inaintea unei noi editii a Turului Frantei se discuta despre favoriti, despre cele mai puternice echipe, se fac pronosticuri, pariuri. Portalul „Radsport-News“ ofera o ierarhizare a valorilor indicand aceasta prin …stelute, cinci fiind cele mai multe…

Cu cate ***** stele sunt notati Bradley Wiggins (GBR/SKY) si Cadel Evans (AUS/BMC). Alergatorul britanic parcurge un sezon excelent, la 32 de ani fiind probabil la apogeul carierei. El a castigat in acest an Paris-Nice, Tour de Romandie si Critérium du Dauphiné dovedind o forma deosebita, dupa unii comentatori poate prea de timpuriu. La randul sau, australianul, castigatorul de anul trecut, a implinit deja la 35 de ani, fiind inca foarte bun pe munte dar cu slabiciuni la contratimp, iar in acest an lupta impotriva cronometrului va juca un rol deosebit. Ambii beneficiaza de sprijinul unor echipe puternice, se pare chiar ca echipa britanica dispune de un avantaj valoric.

Urmeaza cu **** stele Vincenzo Nibali (ITA/Liquigas-Cannondale), invingator in La Vuelta, dar mereu cu slabiciuni care l-au retinut de la marea performanta. El a castigat Tirreno-Adriatico, a fost al doilea la Liege-Bastogne-Liege si al treilea la Milano-San Remo. Andreas Klöden (GER/RadioShack-Nissan) a fost urmarit in ultimii ani de accidentari si imbolnaviri, este putin probabil ca la 37 de ani el sa se intreaca pe sine, dar Turul Frantei in care a ocupat deja de doua ori locul secund este intrecerea lui preferata. Jurgen Van den Broeck (BEL/Lotto-Belisol), clasat pe locul patru la editia din anul 2010 este capabil sa lupte de la egal la egal cu cei mai buni, el avand mai ales calitati de catarator. Levi Leipheimer (USA/Omega Pharma-Quickstep) nu pare la 39 de ani deloc uzat, lungimea probelor de contratimp il avantajeaza, iar locul al treilea la Tour de Suisse demonstreaza ca se afla in forma maxima.

Candidati la un loc pe podium sunt si alergatorii notati cu *** stele si printre ei Franck Schleck (LUX/RadioShack-Nissan). Acesta s-a ferit sa se recunoasca in rolul de capitan al echipei, acuzand intensitatea de pana acum a sezonului ca si unele indisponibilitati. In schimb, Janez Brajkovic (SLO/Astana) este insfarsit dornic de un rezultat care sa-l impuna, un loc intre primii 10 fiind absolut realist. El dispune de o echipa puternica dar trebuie sa dea tonul. Denis Mentsov (RUS/Katusha) clasat pe locul secund in anul 2010 s-a aratat in acest an foarte retinut si nu s-a impus prin rezultate deosebite. Dar potentialul sau este imens. Robert Gesink (NED/Rabobank), un excelent catarator este „favoritul secret“, castigarea Tour of California si progresul in etapele contratimp fiind atu-urile sale. Cu 26 de ani este unul dintre cei mai tineri in grupul favoritilor. Sa retinem inca numele lui Samuel Sanchez (ESP/Euskaltel), al treilea la editia din anul 2010, invingator in Turul Tarii Bascilor, foarte bun pe munte, dar ajuns si el la 34 de ani.

Sa retinem inca numele celor notati cu ** stele: Tony Martin (GER/Omega Pharma Quickstep), Jerome Coppel (FRA/Saur-Sojasun), Tom Danielson (USA/Garmin-Sharp), Robert Hejsedal (CAN/Garmin-Sharp), Bauke Mollema (NED/Rabobank), Alejandro Valverde (ESP/Movistar), ca si a celor care au primit doar o singura *, adica: Frederik Kessiakoff (SWE/Astana), Robert Kiserlovski (CRO/Astana), Alexander Winokurow (KAZ/Astana), Ivan Basso (ITA/Liquigas), Rein Taaramae (EST/Cofidis), Christian VandeVelde (USA/Garmin-Sharp) , Michael Rogers (AUS/Sky), Nicholas Roche (FRA/Ag2r), Jean-Christophe Peraud (FRA/Ag2r), Michele Scarponi (ITA/Lampre-ISD), Pierre Rolland (FRA/Europcar), Thomas Voeckler (FRA/Europcar), Peter Velits (AUT/Omega Pharma Quickstep), Wout Poels (NED/Vacansoleil).

Sursa foto: „nbcsports.msnbc.com”

Etichetat cu: , , ,
Postat în Ciclism

Comenteeeezi?!!

LIGA 1 2017/18
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj401818
2FCSB381824
3CS U Craiova361811
4FC Botosani32189
5FC Viitorul291712
6Astra Giurgiu28187
7Dinamo Bucuresti24183
8CSM Poli Iasi2418-2
9ACS Poli Timisoara2318-11
10FC Voluntari2017-3
11Concordia Chiajna1718-5
12OSK Sf Gheorghe1218-20
13Gaz Metan Medias1118-23
14Juventus Bucuresti918-20