EXCLUSIV / Meciul Froch – Bute ramane la mana medicilor! Rudel Obreja: „Abia miercuri vor putea spune doctorii daca partida va avea loc sau nu”

Presedintele Federatiei Romane de Box, Rudel Obreja sustine ca verdictul privind amanarea meciului dintre Carl Froch si Lucian Bute va fi dat de medici abia miercuri, dupa o a treia consultatie la care va merge romanul, care are o rana infectata la piciorul drept.

Conducatorul boxului romanesc a declarat, in exclusivitate pentru Sport Total FM, ca Bute spune ca se simte mai bine, insa medicii l-au descurajat la al doilea control si acum este mai retinut, afirmand ca este la mana lor in aceasta privinta. Campionul mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF a boxat cu probleme si la primul meci cu Librado Andrade, desi doctorii nu isi dadusera acordul, iar totul era sa se termine cu un esec imens, el fiind numarat in ultimele secunde ale meciului si aflandu-se la un pas sa piarda prin KO.

„Nu pot sa dau o veste despre situatia lui Bute, pentru ca nici noi nu avem, nici macar Lucian. Maine (n.r. miercuri, 9 mai) va avea o noua consultatie la medic si in functie de decizia medicilor vor curge si celelalte lucruri”, a declarat Rudel Obreja, in emisiunea „Executii in direct”, cu Dan Dumitrescu si Gabriel Maricescu.

„Cand a aparut stirea pe un site american si a fost preluata de presa din Romania, am fost cu totii luati prin surprindere, inclusiv eu. Pana si clubul lui Lucian, InterBox insusi a fost luat prin surprindere, conducerea nu stia despre asta. Lucian a tratat situatia firesc, ca pe ceva care trece. Au fost doua bataturi, la ambele picioare, cauzate de o pereche noua de ghete, pe care si le-a cumparat pentru ca i-au placut, de la sala la care se antreneaza. La stangul lucrurile s-au incheiat, dar la dreptul s-au agravat putin. Lucrurile au coincis cu sparring-urile si noi, boxerii, nu prea ne plangem in asemenea situatii. Vorbeam si cu el si spunea ca nu putea sa refuze sparring-ul pe motiv ca il doare piciorul, pentru ca s-ar fi putut interpreta. A amanat putin decizia, iar sambata, cand l-a calcat adversarul de vreo doua ori pe picior s-a simtit ca un cutit. I-a aratat antrenorului si a mers la medic”, a adaugat presedintele Federatiei Romane de Box.

Nici macar Lucian Bute nu stie daca va putea boxa pe 26 mai, data stabilita pentru gala de la Nottingham, urmand ca medicii sa aiba ultimul cuvant, dupa consultatia programata miercuri: „Ieri, inainte de consultatie, mi-a spus ca 60% e mai bine ca inainte, ca se duce la medic si in principiu este OK. Cand s-a intors mi-a spus ca lucrurile nu sunt chiar asa de bine cum credea si abia miercuri poate doctorul sa spuna daca meciul va mai avea loc sau nu. L-am intrebat ce crede, iar el mi-a raspuns: «Eu nu stiu ce sa spun, pentru ca pentru mine lucrurile erau OK, dar medicul spune altceva si sunt la mana lui».

„Trebuie sa amintesc ca la primul meci cu Andrade, unde a avut o sincopa in ultima repriza, fiind pus la pamant de Librado, a fost intr-o situatie asemanatoare. Atunci, decizia a fost a lui, in ciuda deciziei medicilor, care au spus ca meciul trebuie sa se amane. Spunea ca publicul vrea sa se bata si ca vrea sa continue, vrea sa il invinga pe Andrade. Ati vazut cu ce final era sa incheie acea poveste”, a mai spus presedintele FRB.

„Federatia Internationala permite ca meciul sa se amane. Daca meciul nu se poate disputa, in functie de situatie in sine, se analizeaza de catre Board-ul Federatiei Internationale si se va lua o decizie. Daca va fi o amanare, atunci va fi vorba intre doua si patru saptamani, cu toate ca s-ar bulversa totul”, a incheiat conducatorul boxului romanesc.

Sursa foto: „realitatea.net”

Etichetat cu: , , , , , , , ,
Postat în Box

Comenteeeezi?!!

LIGA 1 2017/18
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj331416
2FCSB291414
3CS U Craiova291411
4Astra Giurgiu24148
5FC Botosani24146
6Dinamo Bucuresti20146
7FC Viitorul20144
8ACS Poli Timisoara1814-5
9Concordia Chiajna17140
10FC Voluntari1614-3
11CSM Poli Iasi1514-6
12OSK Sf Gheorghe1114-14
13Gaz Metan Medias914-18
14Juventus Bucuresti414-19