Ciclism / Etapele desfasurate vineri in ambele competitii au fost dominate de spectaculoase sprinturi finale

Saptamana ciclista care se incheie duminica in Elvetia si Turcia a constituit pentru multi alergatori ultima verificare inainte startului celei de-a 95-a editii a Giro d`Italia, care incepe la 5 mai si despre care fireste vom relata zi de zi, interesul pentru aceasta competitie traditionala fiind deosebit de mare. Giro se va incheia la 27 mai dupa ce ciclistii vor fi parcurs 21 de etape cu un total de 3 504 kilometri…

Turul Romandiei: Luis Leon Sanchez demonstreaza calitati de sprinter

Etapa de vineri, La Neuveville – Charmey (157,9 km) a a prezentat mai multe catarari printre care una de categoria a doua la Le Chatelard la altitudinea de 1 002 metri. La start 152 ciclisti, ultimul abandonat fiind Jakob Fuglsang (RNT). Dupa foarte putini kilometri a avut loc prima evadare: Brammeier (OPQ), Smukulis (KAT), Howard (GEC), Van Der Sande (LTB) si  Lund (SAX), avansul dupa o  ora de rulaj fiind de circa 5 minute. Leigh Howard s-a putut bucura o vreme de succes,  fiind virtualul lider. La Arrisoules (cat. 3-a) primul a trecut Brammeier, iar la Le Chatelard (cat. 2-a) si la Treyvaux (cat. 3-a) Smukulis. Cu circa 20 km inainte de final diferenta dintre fugari si pluton s-a redus la doua minute. Smukulis s-a desprins pe ultimii kilometri dar sansa nu a fost de partea lui, plutonul dorind un  sprint de masa. A castigat Sanchez (RAB), inaintea lui Meersman (LTB) si Tiralongo (AST). Lider ramane Bradley Wiggins, dar datorita bonificatiei Sanchez s-a apropiat la o singura secunda !

Sambata se desfasoara „etapa-rege“, Bulle – Sion (184,0 km) cu numeroase catarari pretentioase de categoria intaia:  Col des Mosses (1 452 m),  Piste de l’Ours (1 473) si St-Martin (1 423 m), acestea doua din urma la putina distanta una de alta. Pentru decizia finala un rol insemnat poate avea si ultima sectiune, duminica: Montana-Village – Crans-Montana 16,24 km, un contratimp de munte cu o catarare de prima categorie la Aminona (1 452 m) care cu siguranta va …corecta clasamentul.

Turul Turciei: Final „furios“ castigat de italianul Sacha Modolo

Etapa a 6-a, Bodrum – Kusadasi (179,0 km), desfasurata vineri a fost cea mai lunga in programul competitiei. Ea a avut o desfasurare agitata la inceput si s-a linistit oarecum dupa ce primele actiuni de evadare au fost incununate de succes.  In frunte s-a instalat un trio format din Belkov, Golas si Deigna, urmat de un alt doilea grup ceva mai mare la 80-90 de secunde si plutonul numeros la mai bine de 4 minute. Aceasta configuratie s-a pastrat pana in ultima treime a intrecerii, cand avansul fugarilor a inceput sa scada dupa fiecare kilometru, prefatandu-se jonctiunea grupurilor si un sprint de masa.  Ceea ce s-a petrecut foarte tarziu pentru ca desi in  pluton nu a fost liniste niciun moment  atacurile succedandu-se mai ales pe valurile de catarare n-a existat o conlucrare fructuoasa.   Liderul Ivailo Gabrovski a rezistat miraculos tuturor hartuielilor, mai mult a avut chiar resurse pentru a contraataca. Sprintul unui grup de circa 40 de alergatori i-a a revenit italianului Sacha Modolo (COG),  urmat de Matthew Goss (AUS/GEC) si Mark Renshaw (AUS/RAB).  In clasamentul general nicio modificare importanta.

Sambata penultima etapa este prin lungime un adevarat sprint: Kusadasi – Izmir (123,8 km) dar ca profil arata ca o bara dintata de unde anumite dificultati prin aceste permanente urcusuri si coborari.  Ultima etapa, duminica, este un  circuit de 12,2 kilometri la Instanbul care va fi acoperit de mai multe ori, ajungandu-se la distanta totala de 120 km. Etapa poarta semnificativ numele „Europa- Asia“.

Etichetat cu: , , , , ,
Postat în Ciclism

Comenteeeezi?!!

LIGA 1 2017/18
Loc Echipa Pct. J +/-
1FCSB381824
2CFR Cluj371716
3CS U Craiova33179
4FC Botosani32189
5FC Viitorul291712
6Astra Giurgiu25176
7Dinamo Bucuresti24175
8CSM Poli Iasi2418-2
9ACS Poli Timisoara2318-11
10FC Voluntari2017-3
11Concordia Chiajna1717-4
12OSK Sf Gheorghe1117-20
13Gaz Metan Medias1017-23
14Juventus Bucuresti917-18